ING Bank şi Banometru lansează o serie de sesiuni de coaching financiar

S.B.
Bănci-Asigurări / 17 iulie

ING Bank şi Banometru lansează o serie de sesiuni de coaching financiar

ING şi Banometru, proiectul cu tradiţie în educaţia financiară din România, lansează o serie de sesiuni gratuite de coaching financiar pentru cupluri, în care partenerii vor putea învăţa cum să îşi armonizeze obiectivele financiare şi să îşi planifice mai eficient bugetul împreună.

Şedinţele sunt personalizate pe nevoile specifice ale acestora, pentru a traversa cu succes provocările lor financiare şi a consolida relaţia sănătoasă de cuplu.

Sesiunile se desfăşoară online şi se pot înscrie cupluri din toată ţara.

"Dacă într-un cuplu, unul dintre parteneri este mai cheltuitor, iar celălalt mai calculat, sau dacă unul trage într-o direcţie, iar celălalt în cea opusă, le va fi dificil să construiască pe termen lung, să rămână împreună. Atunci când ei comunică deschis şi luptă pentru aceleaşi obiective, dezvoltarea lor este naturală şi vor ajunge la un parteneriat real şi puternic pe toate planurile.

Recomand tuturor cuplurilor să investească timp în educaţia financiară împreună, să citească cărţi, să participe la cursuri şi seminarii despre gestionarea banilor şi investiţii. Întâlnim frecvent situaţii în care un partener ştie tot despre finanţele cuplului, iar celălalt nimic, iar asta poate genera multe tensiuni şi chiar haos.

Ne bucurăm să lansăm acest program alături de partenerii noştri de la ING, pentru a normaliza conversaţiile despre bani, pentru a consolida relaţia de cuplu şi a-i da mai multă stabilitate şi siguranţă" - Corneliu Ionescu, Trainer & Coach Banometru.

Ce vor discuta, concret, cuplurile la şedinţele de coaching financiar?

Relaţia dintre coach şi participanţi este foarte importantă pentru ca ei să înceapă să facă schimbări. Coach-ul nu îi va judeca pentru deciziile lor, ci le va oferi sprijin pe tot parcursul şedinţelor.

Sesiunile încep cu identificarea obiectivelor financiare individuale şi la comun, dar şi cum sunt transpuse veniturile şi cheltuielile în bugetul lunar. Apoi, coachul va crea, împreună cu participanţii, un plan personalizat şi aplicabil. Vor fi discutate subiecte precum: gestionarea banilor la comun, rambursarea unor datorii, crearea unui fond de urgenţă sau de siguranţă, economisirea pentru o locuinţă sau alt scop comun, precum şi creşterea sau diversificarea veniturilor. Ei vor putea învăţa să facă diferenţa între nevoi şi dorinţe, dar şi să găsească alternative creative la cheltuieli şi venituri împreună.

De la o şedinţă la alta, cuplurile vor monitoriza împreună cu coachul punerea în aplicare a planului, pentru a vedea progresul.

"Relaţia de cuplu implică un amestec profund de emoţii, aşteptări şi responsabilităţi, însă relaţia noastră cu banii este la fel de complexă şi încărcată emoţional. Percepţia noastră despre bani este modelată de educaţie, valori culturale, convingeri personale şi experienţe de viaţă. Banii pot simboliza securitate, putere, libertate sau, dimpotrivă, lipsuri şi anxietate.

Finanţele nu trebuie să fie o sursă de tensiune şi conflict, ci o oportunitate de a consolida relaţia de cuplu. Educaţia financiară comună poate ajuta la creşterea înţelegerii şi la îmbunătăţirea abilităţilor de gestionare a banilor. Partenerii pot învăţa împreună despre bugetare, economii, investiţii şi alte aspecte ale finanţelor personale.

În calitate de psihoterapeut, încurajez cuplurile să îşi acorde timp pentru a discuta deschis despre bani şi pentru a-şi consolida legătura emoţională, astfel încât să poată face faţă împreună oricăror provocări pe care le aduce viaţa" - Oana Nicolau, psihoterapeut, în cadrul campaniei Echilibristică Financiară, lansată de ING.

Potrivit unui studiu organizat de ING Bank România, 38% dintre românii care îşi împart cheltuielile cu partenerul de viaţă sau cu familia nu şi-au monitorizat aceste cheltuieli în niciun fel în ultimii doi ani. Doar 29% dintre aceştia au obiective financiare stabilite împreună, iar 17% au un buget bine definit pentru viitor.

În ceea ce priveşte comportamentul de economisire, partenerii pun bani deoparte împreună în principal pentru vacanţe (61%), apoi pentru îngrijirea sănătăţii (45%) şi viitorul copiilor (44%). Doar 29% dintre respondenţi au declarat că au un fond de urgenţă împreună, format din 3-6 salarii.

În acest context, ING şi Banometru lansează şedinţele gratuite de coaching financiar dedicate cuplurilor care doresc să îşi îmbunătăţească relaţia cu banii.

Coachii Banometru sunt specialişti independenţi şi vor ajuta cuplurile să îşi gestioneze banii la comun, să îşi ramburseze datoriile, să îşi crească veniturile şi să îşi optimizeze cheltuielile cu ajutorul unui buget. Aceştia nu vor încerca să vândă produse financiare sau să îi convingă să acceseze un credit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb