ING Group şi MasterCard aduc în premieră în România plata cu telefonul mobil

F. A.
Bănci-Asigurări / 27 noiembrie 2008

Serviciul ING Mobile Payments va fi lansat în premieră în luna decembrie 2008 şi reprezintă cea mai inovativă modalitate de plată folosită în prezent pe piaţa românească, se arată într-un comunicat al ING România.

România este prima locaţie în care ING Group va testa soluţia bazată pe sistemul Maestro PayPass şi a fost aleasă din 50 de ţări în care banca este prezentă.

ING Mobile Payments este dezvoltat în parteneriat cu MasterCard, Collis, Toro, Venyon şi Nokia. Serviciul este implementat în prezent în câteva unităţi partenere din România.

"ING România lansează acum prima fază a programului pilot ING Mobile Payments şi, după ce vom face o evaluare a reacţiei consumatorului şi comercianţilor, vom trece la dezvoltarea lui. În câţiva ani plata cu telefonul mobil va deveni ceva obişnuit şi ne mândrim cu faptul că ING şi România au fost vârf de lance în această regiune", a declarat Albert Roggemans, CEO ING Retail România.

Deşi plata cu telefonul mobil este deja folosită în Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, Taiwan şi Corea de Sud, produsul ING Mobile Payments ce va fi lansat în România este şi o premieră mondială. Soluţia inovativă oferită de ING şi Mastercard este singura care dă posibilitatea clientului să-şi încarce contul din telefon, fără a merge la bancă.

Clienţii ING selectaţi pentru prima fază a programului pilot vor primi un telefon Nokia 6121 care are încorporată tehnologia NFC (Near Field Communication), tehnologie ce asigură atât securitatea plăţii electronice, cât şi comunicarea wireless cu terminalele comercianţilor. Mobilul devine astfel un portofel electronic ce poate fi reîncărcat la orice oră şi o cale mai comodă pentru plata cumpărăturilor mici, de până la 80 lei.

Aşadar, pentru a plăti ziarul sau cafeaua de dimineaţă, biletele la film sau masa rapidă din oraş, clienţii ING Mobile Payments trebuie doar să apropie mobilul de dispozitivul de plată al comercianţilor şi plata este făcută rapid, sigur, fără semnături sau chitanţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb