Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a scăzut cu 8,7%, în 2020, faţă de 2019, în mare parte ca urmare a activităţilor înregistrate în comerţul cu autovehicule (-14,3%), arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, raportat la acelaşi interval, comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a consemnat un recul de 6,1%).
În schimb, în decursul lui 2020, faţă de anul anterior, creşteri au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+86,6%), respectiv activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+2,5%).
În ceea ce priveşte activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, anul trecut, aceasta a consemnat o cifră de afaceri cu 36,2% mai mică în comparaţie cu anul 2019, influenţată fiind de reducerea cifrei de afaceri la: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-51,8%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-42,4%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-32,9%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-22,6%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,7%).
Datele INS relevă, totodată, că în decembrie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a înregistrat o scădere cu 0,9%, ca urmare a diminuărilor din comerţul cu autovehicule (-8,4%).
Pe de altă parte, creşteri au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+115,6%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+17,0%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,9%).
Ca serie ajustată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a scăzut în decembrie 2020 vs decembrie 2019 cu 1,9%.
Pe segmentul activităţii de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, în aceeaşi perioadă de analiză s-a înregistrat o cifră de afaceri cu 51,1% mai mică, din cauza activităţilor de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-69,2%), activităţilor agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-60,7%), activităţilor din hoteluri şi restaurante (-45,8%) şi activităţilor de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-16,7%).
Singurul domeniu în care s-au consemnat creşteri a fost cel de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare - cu 27,1%.
De asemenea, ca serie ajustată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a scăzut cu 52% în ultima lună a anului trecut, comparativ cu decembrie 2019.
Conform INS, de la o lună la alta (decembrie - noiembrie 2020), volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, s-a diminuat cu 4%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-14,4%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-3,8%). În acelaşi timp, activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au înregistrat creşteri de 0,7%, în timp ce comerţul cu autovehicule s-a majorat cu 0,5%.
Raportat la acelaşi interval, ca serie ajustată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, a înregistrat o scădere de 1%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, în decembrie 2020, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 7,9%, datorită rezultatelor consemnate în activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+52,4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+18,4%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+8%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+6,3%) şi la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+0,4%).
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,7% în intervalul de referinţă, potrivit Agerpres.