Institutul national de statistica (INS) a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că la 1 ianuarie anul curent populaţia rezidentă a fost de 19 861 mii persoane, în scădere cu 85,9 mii persoane faţă de 1 ianuarie anul precedent.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (-69 522 persoane).
Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,8%, respectiv 51,1%).
Conform INS, "fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani crescând la peste 300 mii persoane (3 376 mii faţă de 3 072 mii persoane).
Indicele de dependenţă demografică a crescut de la 47,1 la 48,1 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (-42 177 persoane)."
La 1 ianuarie anul acesta, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 695 mii persoane, în scădere cu 0,5% faţă de anul trecut. Populaţia feminină la data de 1 ianuarie a anului în curs fost de 10 141 mii persoane, în scădere cu 0,6% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2014 remarcându-se scăderea numărului persoanelor tinere (0-14 ani) şi creşterea numărului persoanelor vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 106,5 (la 1 ianuarie 2014) la 109,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2015).
Conform datelor INS, România continuă să fie o ţară de emigrare. Soldul migraţiei internaţionale din anul 2014 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu 42 mii persoane.
În cursul anului 2014, la fel ca şi în anul 2013, femeile au emigrat într-o proporţie mai mare decât bărbaţii (56,8%). În rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (55,1%).