"Insolvenţa este privită ca o armă de luptă împotriva băncilor"

Reporter: Cum a evoluat activitatea Bank Leumi România în primul semestru al acestui an?

Laurenţiu Mitrache: Rezultatele din primele şase luni sunt satisfăcătoare, în sensul că ne-am atins obiectivele în proporţie de 95-96%, atât din punct de vedere al volumului de afaceri, cât şi al profitabilităţii. Nerealizarea de 4-5% este acceptabilă, având în vedere mediul în care ne desfăşurăm activitatea. Rezultatele se datorează celor două activităţi paralele, pe de o parte cea de creditare, de gestionare a relaţiilor curente cu clienţii, şi activitatea de prevenire a creşterii şi de reducere a dimensiunii portofoliului de credite neperformante şi cu probleme, care a avut o influenţă de 30% în rezultatele băncii noastre, anul trecut. Avem motive să credem că la sfârşitul anului vom fi iarăşi la +/- 4-5% faţă de obiectivele anuale. Anul 2013 nu ridică probleme, provocările pe care le vedem fiind pentru anul 2014, când din păcate situaţia nu este previzibilă.

Reporter: De ce vă aşteptaţi ca 2013 să fie un an liniştit comparativ şi cu anul trecut?

Laurenţiu Mitrache: Este mai liniştit pentru că atât creşterea, cât şi deteriorarea portofoliului de credite, deşi continuă, o fac într-un ritm aproape imperceptibil. Numitorul comun pentru tot ceea ce vedem în această perioadă îl reprezintă lipsa oricărei viziuni referitoare la ceea ce ne dorim să se întâmple în România.

Am observat, recent, o atitudine a mediului de afaceri împotriva insolvenţei. Până acum, doar noi, băncile am avut reacţie faţă de această problemă. Cred că mulţi au perceput drept un act de justiţie pierderile pe care le suferim în urma insolvenţelor clienţilor, chiar autorităţile afirmând că băncile trebuie să îşi asume pierderile. Cred că prima confuzie gravă care se face este aceea de a elimina băncile din mediul de afaceri, de a considera că se situează în afara acestuia. Băncile sunt parte a mediului de afaceri şi, asemeni tuturor companiilor, indiferent de domeniul de activitate, au investitori care îşi plasează banii şi un management care are nişte obiective pe care trebuie să le atingă. Din acest punct de vedere nu înţeleg de ce băncile sunt excluse din mediul de afaceri.

Reproşul aproape general pe care îl auzim la adresa băncilor este că acestea nu vor să mai acorde credite. Cum să nu vrem să facem acest lucru? Acesta este obiectul nostru de activitate, raţiunea noastră de a fi. De ce nu am mai presta activitatea pentru care existăm?

Nu să cred că cineva chiar consideră că lucrurile stau în acest fel.

Dificultăţile pe care le întâmpinăm au fost exprimate chiar de către reprezentanţii întrepriderilor mici şi mijlocii (IMM), care au arătat că 30% dintre aceste companii dispar în primii trei ani de existenţă. Acest lucru înseamnă că, în primii trei ani de convieţuire bancară cu un IMM, instituţiile de credit trebuie să fie foarte precaute.

În ultimii ani, sistemul bancar a făcut cadou economiei aproximativ 60 miliarde lei, reprezentând valoarea creditelor neperformante, pierderile pe care ni le-am asumat.

Pentru a ieşi din această situaţie, avem nevoie de un model economic clar, pentru că cel pe care îl urmăreşte România în acest moment este neclar pentru cei mai mulţi dintre noi. Nu există un model economic fără o componentă de creditare. Creditul înseamnă, în primul rând, încredere. Nu există o ştiinţă a creditării, ci o artă a creditării. Decizia de acordare a unui împrumut se ia în urma ponderării elementelor pozitive şi a celor negative.

Pentru menţinerea încrederii, este nevoie să fie adoptate o serie de măsuri urgente. Nu poţi să ai sute de mii de cecuri şi bilete la ordin neonorate şi să nu se întâmple nimic. Nu este normal să nu existe măsuri legale care să prevină intrarea în insolvenţă şi mutarea afacerii pe o altă companie aparţinând aceloraşi persoane. Calitatea rapoartelor de restructurare ale multor companii denotă lipsa oricărei pregătiri economice. Într-un astfel de plan de reorganizare, 90% este teoria insolvenţei, prezentarea avantajelor acesteia, împreună cu extrase din lege. Se alocă un sfert sau o jumătate de pagină pentru ceea ce se consideră că trebuie făcut, fapt inacceptabil, care trece inclusiv de instituţia juridică.

Aşteptăm să vedem Codul Insolvenţei. Noi am făcut mai multe observaţii pe care le considerăm necesare. Din discursurile publice pe baza acestui cod, părerea mea este că, în continuare, insolvenţa reprezintă o armă de luptă împotriva băncilor.

Dacă va fi folosită doar ca o nouă oportunitate de a limita drepturile băncilor, reprezintă o oportunitate pierdută. Se vorbeşte despre asumarea pierderilor de către bănci, dar nu se explică faptul că băncile nu au bani, sunt doar intermediari între cei care îşi depun banii la ele şi cei care contractează credite.

Reporter: În afara cadrului legislativ, ce alţi factori descurajează creditarea în această perioadă?

Laurenţiu Mitrache: O influenţă covârşitoare o are disciplina contractuală, care lipseşte foarte mult în prezent. Orice intervenţie a unei instituţii de tip bancar este de fapt intervenţia într-un lanţ de operaţiuni şi de relaţii în domeniul economic. Dacă aceste relaţii în nu funcţionează cum trebuie, întreg ciclul bani-marfă-bani este afectat. Degeaba relaţia dintre bancă şi întreprinzător este bună şi corectă dacă transformarea banilor în marfă este viciată de circuitul comercial. Mă refer la biletele la ordin care nu se întorc, la contractele neonorate şi plăţile neonorate, care se reflectă în creditele neperformante. De multe ori vina nu este a clientului nostru, ci a partenerului acestuia. Clientul ajunge în imposibilitatea să îşi ducă la îndeplinire obligaţiile şi, din această cauză, are de suferit, pentru că banca, neavând controlul asupra restului circuitului economic al acestuia, ezită să îl finanţeze.

Pentru a se rupe cercul acesta vicios, trebuie revăzut cadrul legislativ care reglementează relaţiile contractuale în general, nu numai pe cele de credit, aducând sancţiuni foarte aspre pentru nerespectare.

Reporter: Care sunt sectoarele care pot să genereze o creştere economică sustenabilă în următorii ani, spre care ar trebui ca băncile să se orienteze, cu precădere?

Laurenţiu Mitrache: Orice sugestie din partea mea nu ar avea o bază solidă. Sigur că un răspuns simplist este agricultura, pentru că avem condiţii naturale aparent bune, deşi nu ştiu cât de bune sunt dacă nu le controlăm. Fără irigaţii, îndiguire, baraje pentru controlarea debitelor şi asigurea unui debit mediu pe perioada primăvară-vară-toamnă degeaba avem o reţea hidrografică bogată. În continuare suprafeţe imense sunt de vânzare şi în paragină, trebuie luate şi în această privinţă măsuri ca să ne putem impune cu agricultura, trebuie văzut dacă putem concura cu cea din Franţa, Italia, Ucraina sau din Rusia.

Am văzut că autorităţile au lansat ideea să devenim independenţi energetic. Energia este un mijloc, nu este un scop în sine. Şi există semne de întrebare cu privire la resursele existente.

Turismul este un alt domeniu vehiculat, dar aici consider că nu avem mari şanse dacă alegem să concurăm pe segmente cu potenţial redus, precum cel maritim. Drumurile sunt de o calitate slabă, iar distanţele până la noi sunt mari.

În ceea ce priveşte industria, cea chimică a jucat, în trecut, un rol important în economia României. Acum, însă, aceasta necesită investiţii mari, iar dacă investitorii sunt companii multinaţionale, trebui să ţinem cont de faptul că acestea gândesc global şi pot lua relativ uşor decizia să închidă fabrica dintr-o ţară.

De asemenea, se vehiculează ideea încurajării capitalului românesc, ceea ce mi se pare foarte dificil.

Cred că dezvoltarea României nu poate fi gândită ca ţară în sine, ci ca parte a Uniunii Europene. Probabil că va trebui să acceptăm ideea că generaţia tânără va lucra la Londra, Frank­furt, la Viena sau poate la Moscova pentru că migraţia aceasta a populaţiei în cadrul unor frontiere largi este absolut normală şi nu este criticabilă, adică strategia trebuie gândită în cadrul Uniunii Europene, al rolului pe care putem să îl avem în UE.

Orice strategie bazată pe abordare individuală mi se pare imposibilă ca urmare a faptului că România este un sistem deschis care nu poate fi condus ignorând influenţele externe pe care nu le putem evita. Strategia de dezvoltare o văd la nivelul Uniunii Europene.

Reporter: Cum consideţi că ar trebui să arate un nou model de afaceri bancare pentru ţara noastră?

Laurenţiu Mitrache: Ce este specific sistemului bancar românesc este că este un sistem clasic, cu bănci comerciale clasice, foarte puţin influenţate de operaţiunile care au loc pe piaţa de capital.

La noi, dificultăţile pentru a schimba modelul sau pentru a uşura accesul la creditare sunt amplificate şi de faptul că există o lege care să limiteze accesul clienţilor la creditare în funcţie faţă de solvabilitate. Băncile nu pot lua decizia să accepte sau nu un client pe baza indicelui de solvabilitate, pentru că atunci acesta se duce la altă bancă. Dacă alegi să fii mai drastic în abordare, te elimini din piaţă.

Este sugestiv în acest sens faptul că multe companii au conturi la mai multe bănci. Discuţi astăzi cu un client şi ai o structură a lui, poimâine afli că a mai luat un credit de la o altă bancă, ceea ce dă peste cap tot fluxul de numerar pe care l-ai avut. Modelul acesta prudent de bancă nu cred că se poate schimba.

Acum 20 de ani se spunea că sistemul clasic de distribuţie va dispărea, ca urmare a informatizării. Abordarea aceasta nu a dat rezultate, revenindu-se la interacţiune directă cu clientul.

Ideile noi în acest domeniu trebuie abordate cu prudenţă.

Reporter: Cum şi-a schimbat Bank Leumi România strategia, comparativ cu perioada de dinainte de criză?

Laurenţiu Mitrache: Am devenit mult mai prudenţi, ceea ce se reflectă în faptul că suntem banca cu cea mai mare lichiditate din piaţă. Asta nu înseamnă că suntem lichizi pentru că nu vrem să dăm credite, vrem să le dăm, dar pe partea cealaltă experienţa, evoluţia neperformantelor ne facă să ne uităm de multe ori înainte de să oferim un împrumut.

Reporter: Ce părere aveţi despre lipsa de specializare, creativitate şi inovare, care, potrivit unor opinii, lipsesc sectorului bancar din ţara noastră? Inclusiv autorităţi au spus că băncile ar trebui să se transforme din vânzători de credite în analişti financiari.

Laurenţiu Mitrache: Noi ca instituţie nu am fost niciodată vânzători de credite, întotdeauna am fost analişti de credite. În ceea ce priveşte analiza de credit, vorbeam la începutul discuţiei noastre că există o artă a creditării şi nu o ştiinţă, pentru că, dacă ar fi o ştiinţă, atunci decizia ar fi absolut obiectivă. Intervenţia subiectivă este absolut necesară pentru că sunt aspecte ale unui client care nu pot fi cuantificate şi care apar pe parcurs. Gradul de incertitudine persistă şi este foarte prezent în ce ne priveşte.

Acum, nu trebuie uitat un aspect pe care eu l-am subliniat ori de câte ori am avut nevoie, se vorbeşte de bancheri, noi nu suntem bancheri. Suntem funcţionari într-o instituţie puternic birocratizată şi reglementată. Dincolo de părerea personală trebuie să ţii cont foarte mult de ceea ce prevede legea şi de ce prevăd normele şi de cum poate fi interpretată legea. Complicaţiile sociale ale unei instituţii bancare sunt foarte mari prin numărul şi valoarea depunerilor clienţilor. Responsabilitatea noastră este foarte mai mare şi din această birocraţie oarecum împiedică creditatea şi nici nu ştiu câtă creativitate poate să fie în domeniul acesta.

Reporter: Poate decizia luată la nivel european privind înfiinţarea unui mecanism de recapitalizare a băncilor prin apel la acţionari, creditori şi deponenţi negarantaţi să afecteze relaţia dintre deponenţi şi bănci?

Laurenţiu Mitrache: Ca idee nu este rea, pentru că fiecare deponent este investitor care are de ales să îşi ţină banii acasă şi să nu câştige nimic sau să îi depună la o instuţie bancară şi să câştige ceva, iar acest ceva are un element de risc.

Lucrurile se complică pentru că majoritatea depozitelor aparţin deponenţilor mici care nu au nici calificare, nici timp, nici informaţii pentru a putea evalua riscul colaborării cu o instituţie sau alta. Cazuri gen Enron sau Lehman Brothers arată că şi dacă te uiţi pe ratingul companiilor şi pe rapoartele anuale, ceea ce necesită o anumită calificare şi îndemânare pentru a înţelege ce se întâmplă, tot nu poţi să îţi dai seama exact care este riscul.

Cei care au ales să depună sume mari de bani în Cipru nu sunt novici, erau conştienţi că şi-au asumat un risc. S-au bucurat de anumite beneficii şi este normal să participe şi la cheltuieli.

A extinde la nivel european lucrul ăsta mi se pare destul de delicat şi dificil. Evident va forţa o transparenţă a instituţiilor, rapoarte editate, mult mai explicite, pe înţelesul populaţiei, care la băncile listate la bursă există. Nu ştiu dacă pentru un deponent care depune 5.000-10.000 euro este avantajos să analizeze 41 de rapoarte.

De asemenea, când se vorbeşte despre contribuţia managementului, consider că se face o confuzie între managementul marilor bănci, care primesc bonusuri de milioane sau zeci de milioane de euro, şi managementul băncilor mici cum sunt majoritatea în România şi care primesc sume mult mai modeste. Iar faptul că se amână cu trei ani acordarea acestor bonusuri nu cred că va schimba mare lucru.

De ce nu cred? Pentru că eu nu uit esenţa activităţii bancare, faptul că lucrăm cu riscuri şi cu oameni, cu caractere, nu cu instituţii. Aceste lucruri nu pot fi nici cuantificate, nici legiferate.

Faptul că într-o ţară ca România toate băncile au problemele arată că nu este o problemă de management. Dacă numai banca noastră ar fi avut probleme cu portofoliul de neperformante, cu rezultate mai slabe, atunci s-ar fi putut spune aşa ceva. Dar când sunt toate, problema este mult mai obiectivă şi greu de controlat şi aş afirma că ciclicitatea evoluţiei economice este urmată şi de bănci. Şi băncile contribuie la ciclicitate, dar sunt şi influenţate de ea.

Reporter: Fiind singura bancă autohtonă cu capital majoritar israelian din ţara noastră, având şi o divizie specială pentru cetăţenii israelieni, cum vedeţi evoluţia relaţiilor de afaceri româno-israeliene?

Laurenţiu Mitrache: Există un potenţial neexploatat în ceea ce priveşte relaţiile economice bilaterale, care sunt destul de modeste la ora actuală şi sunt în defavoarea statului român. Depinde de decidenţi pentru a utiliza acest potenţial mai bine. În ceea ce ne priveşte, noi ne facem rolul pe de o parte fiind un cap de pod pentru firmele israeliene care lucrează în România sau doresc să o facă, iar pe de altă parte, dacă sunt firme româneşti care doresc să lucreze în Israel le putem consilia, stabili contacte, le putem oferi mai multe informaţii cu privire la modul cum lucrează banca Leumi în Israel, precum şi celelalte bănci prezente în Israel. Până acum nu am primit solicitări în acest sens.

Ce vreau să spun însă e că fiind o bancă românească suntem totuşi dedicaţi economiei româneşti, clienţii israelieni reprezintă maxim 20% din portofoliul nostru şi ca număr, şi ca operaţiuni. Dacă eram o bancă numai pentru clienţii israelieni, probabil că o reprezentanţă sau o filială a unei bănci europene, puteam să deschidem pe paşaport european şi atunci gestionam operaţiunea acestor clienţi. Intenţia grupului este de a fi totuşi o bancă românească prezentă pe piaţă, nu dorim să fim între primele cinci sau zece din piaţă. Cred că ar fi şi irealist să încercăm să devenim o bancă de vârf în situaţia în care sunt consolidate deja băncile care controlează piaţa, sunt bănci mari, sunt bănci multinaţionale, continuăm să fim o bancă de nişă.

Reporter: Vă mulţumesc!