• Liderul sindicatului muncitorilor de pe şantierul Autostrăzii Transilvania, Mihai Lup: "200 de muncitori lucrează, la ora actuală, pe şantier, restul fiind în şomaj tehnic sau în preaviz, iar începând cu data de 2 februarie, nu se mai lucrează în tura de noapte".
Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, a declarat că procedura de evaluare aplicată de compania Bechtel în privinţa angajaţilor care lucrează pe Autostrada Transilvania nu respectă prevederile contractului colectiv de muncă, iar preconizata disponibilizare a unui mare număr de muncitori este contrară prevederilor legale.
""Procedura de evaluare se stabileşte prin contractul colectiv de muncă pe unitate, iar aceasta nu a fost respectată"", a arătat directorul ITM, citat de Agerpres.
Oficialul a adăugat că ""este evident că angajatorul Bechtel disponibilizează forţat 60 de salariaţi, dar urmăreşte mascarea unei proceduri de concediere colectivă"".
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a verificat, în perioada 22 ianuarie -1 februarie, temeiul în baza căruia constructorul Autostrăzii Transilvania a adus la cunoştinţa unui număr de 60 de muncitori necalificaţi, că sunt în preaviz şi vor fi concediaţi, după ce alte câteva sute au fost disponibilizate în lunile anterioare.
Echipa de inspectori a ajuns la concluzia că Bechtel maschează concedierile colective, motivând incorect că toţi muncitorii cărora li se desface contractul de muncă nu ar corespunde din punct de vedere profesional.
Inspectorii au constatat că un număr de cinci muncitori dintre cei 60 aflaţi în prezent în preaviz nu au discutat cu comisia de evaluare, aşa precum s-a pretins, însă au fost declaraţi nepregătiţi pentru munca pe care o desfăşoară.
Pe de altă parte, personalul care efectuează curăţenia a fost întrebat de comisia de evaluare a Bechtel ce tipuri de mopuri sunt comercializate pe piaţa autohtonă, sau li s-a cerut să spună care este lungimea scărilor pe care le spală zilnic, ori temperaturile la care lichidele inflamabile pot pune viaţa oamenilor şi bunurile materiale în pericol.
Emilian Roşca a declarat: ""Au fost des-coperite dosare de evaluare incomplete. Pe de altă parte, muncitorilor necalificaţi li s-au pus întrebări care se pun celor calificaţi, iar cunoştinţele de specialitate nu pot constitui criterii de apreciere a competenţei profesionale a muncitorilor necalificaţi. Prin gradul lor de dificultate, chestionarele au depăşit în mod evident nivelul de pregătire pretins de compania Bech-tel la momentul angajării"".
Deşi chestionarele de evaluare au fost completate de muncitori, comisia Bechtel a consemnat că mare parte din salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi ""nu ştiu să scrie şi să citească"".
Totodată, din unele procese-verbale ale comisiei Bechtel a rezultat că au fost muncitori care au contestat evaluarea, dar Bechtel a făcut abstracţie de dreptul lor de a se apăra. De asemenea, inspectorii de la ITM au constatat că în cazul unui salariat prezent la şedinţa de evaluare, comisia a consemnat, eronat, lipsa acestuia.
Liderul sindicatului muncitorilor de pe şantierul Autostrăzii Transilvania, Mihai Lup, spune că organizaţia pe care o conduce intenţionează să deschidă o acţiune în justiţie împotriva companiei Bechtel, având în vedere concluziile la care a ajuns ITM.
Potrivit lui Mihai Lup, 200 de munci-tori lucrează, la ora actuală, pe şantier, res-tul fiind în şomaj tehnic sau în preaviz, iar începând cu data de 2 februarie, nu se mai lucrează în tura de noapte.