INSTANŢA A DECIS: Uniunea bancară europeană nu încalcă Constituţia Germaniei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 iulie 2019

Uniunea bancară europeană nu încalcă Constituţia Germaniei

Curtea Constituţională a Germaniei nu a acceptat contestarea în instanţă a autorităţii Băncii Centrale Europene de a superviza cele mai mari bănci din zona euro, respingând o altă obiecţie a Berlinului privind atribuţiile BCE, transmit DPA, Reuters şi Deutsche Welle.

Agenţia de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene şi Mecanismul unic de rezoluţie (SRM), folosit pentru salvarea sau închiderea creditorilor care se confruntă cu dificultăţi financiare, sunt în conformitate cu legislaţia germană şi nu constituie un abuz de putere al UE, a stabilit Curtea Constituţională a Germaniei.

Acţiunea legală a fost iniţiată de academicieni, inclusiv profesorul de drept Markus Kerber, după ce alte contestări în instanţă privind atribuţiile BCE au fost respinse, inclusiv dreptul de a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale, conform Agerpres.

Curtea Constituţională a Germaniei a considerat că supervizarea marilor bănci din zona euro de către BCE şi fondul pentru creditorii care se confruntă cu dificultăţi financiare sunt menite să protejeze zona euro de viitoare crize financiare.

Conform opiniei exprimate de Markus Kerber, Constituţia Germaniei nu permite Guvernului să pună miliarde de euro din banii plătitorilor de taxe într-un fond comun al BCE pentru a salva băncile din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare.

Executivul german are prea puţin de spus privind modul în care sunt cheltuite fondurile şi cum sunt ele distribuite, susţine Kerber.

Zona euro a demarat în 2014 uniunea bancară pentru a proteja sistemul bancar de viitoarele crize. În calitate de cel mai mare membru al zonei euro, participarea Germaniei este vitală pentru ca uniunea să funcţioneze.

În prezent, BCE supervizează 114 mari bănci, din care 19 în Germania.

În 2014, statele membre ale zonei euro au creat un Fond de rezoluţie, finanţat de sectorul bancar, pentru a acorda sprijin creditorilor care se confruntă cu dificultăţi financiare.

Recent, miniştrii de Finanţe din zona euro au anunţat că în eventualitatea unei crize majore Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - va putea împrumuta fondului de rezoluţie până la 60 de miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb