Instanţa confirmă existenţa practicilor incorecte la Raiffeisen Bank

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 aprilie 2018

Instanţa confirmă existenţa practicilor incorecte la Raiffeisen Bank

Justiţia a respins sesizarea băncii în care contesta procesul verbal în baza căruia ANPC a emis un Ordin de încetare a practicilor incorecte

Raiffeisen Bank va ataca decizia instanţei

Raiffeisen Bank are practici incorecte în contractele de credit, confirmă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin respingerea, în 17 aprilie, a sesizării prin care Raiffeisen a contestat procesul-verbal emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi a solicitat anularea acestuia. În baza procesului-verbal care constată că, în contractele de împrumut, banca are clauze incorecte, ANPC a sancţionat instituţia de credit cu o amendă de 50.000 de lei şi a emis un Ordin prin care s-a dispus încetarea acestor practici.

Aşadar, ANPC a câştigat pe fond procesul cu Raiffeisen Bank, instanţa considerând că solicitarea băncii este neîntemeiată. Directorul general al ANPC, Paul Anghel, care apreciază ca fiind normală decizia judecătorească, ne-a spus, în urmă cu câteva luni: "Avem încredere în instanţele judecătoreşti că vor face dreptate şi îmi este greu să cred că nu va exista un câştig de cauză în favoarea consumatorilor".

La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, apărătorul clienţilor în procesele cu băncile, a scris, pe pagina sa Facebook: "Mai rămâne ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în recursurile care urmează, să reconfirme aceste practici înşelătoare şi să admită cererile de îngheţare a cursului CHF în contractele de credit. Poate, în acest fel, Curtea de apel Bucureşti îşi învaţă lecţia şi renunţă la aplicarea talibană a indicaţiilor preţioase impuse judecătorilor la seminariile de la Sinaia".

Avocatul ne-a explicat: "Există două plângeri ale băncii în această speţă: una împotriva procesului-verbal, care se judecă la judecătorie, şi una împotriva Ordinului de suspendare a practicilor incorecte, care se află pe rolul instanţei la Curtea de Apel. Ideea este că acest ordin a fost emis în baza respectivului proces-verbal, care a constatat contravenţia, iar acum acesta este confirmat în justiţie. Curtea de Apel nu mai are ce să facă, întrucât procesul de la baza Ordinului suspendat până la soluţionarea dosarului este recunoscut în instanţă, fiind perfect valabil.

Să nu uităm că Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, trata cu dispreţ acest Ordin şi spunea că nu are nicio problemă cu ANPC, aşa cum a tratat cu dispreţ şi pe CSM, care l-a acuzat de ingerinţă în actul de justiţie".

Reprezentanţii băncii ne-au transmis că vor ataca în instanţă decizia Judecătoriei sectorului 1, menţionând: "Raiffeisen Bank a contestat atât procesul-verbal prin care ANPC pretinde că a constatat existenţa unor fapte ce contravin legislaţiei privind potecţia consumatorului, cât şi ordinul preşedintelui ANPC prin care s-a dispus încetarea practicii, considerând că ambele documente sunt nelegale. În plus, banca a arătat că aplicarea Ordinului ar avea efecte negative pentru o parte dintre clienţii săi. De asemenea, banca a solicitat şi a obţinut în instanţa de judecată suspendarea aplicării Ordinului până la soluţionarea cererii de anulare a ordinului".

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a suspendat, la jumătatea lunii ianuarie, Ordinul emis de ANPC care se adresează Raiffeisen Bank şi care prevede încetarea practicilor incorecte.

Amintim că Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC, a semnat, în 20 octombrie 2017, un Ordin prin care dispune Raiffeisen Bank să înceteze practicile incorecte utilizate pentru acordarea unor credite, amendând instituţia bancară cu suma de 50.000 de lei. Decizia a fost luată în urma solicitărilor făcute de Guvernul Tudose şi de Administraţia Prezidenţială, care au cerut instituţiei să soluţioneze un memoriu al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC). Acesta face referire la apariţia în spaţiul public, în luna iulie 2017, a unor documente interne atribuite Raiffeisen Bank, care arată strategia băncii de acordare a creditelor în franci elveţieni.

Documentele scurse în mediul online, în vara anului trecut, arătau că, în februarie 2009, Comitetul pentru Active şi Pasive al Raiffeisen Bank a aprobat o nouă structură de preţuri pentru împrumuturile garantate, care viza creşterea treptată a dobânzilor la respectivele credite.

Unul dintre ele, datat cu 10 mai 2007, detalia un program de repricing pentru creditele acordate în 2006, care prevedea trei etape, ultimele două dintre acestea vizând creşteri de dobânzi - în septembrie 2007 şi, respectiv, în ianuarie 2008 - pentru creditele acordate anterior.

În acest context, Ordinul ANPC arată că operatorul economic trebuie să aducă contractele la momentul anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, în condiţiile contractuale de la momentul semnării acestora.

Documentul citat mai precizează: "Practica ce constă în fapta operatorului economic de a nu informa în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar a determinat consumatorii să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, dacă aceştia ar fi cunoscut în prealabil nivelul la care dobânda urma să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza, deşi operatorul financiar bancar cunoştea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice, aşa cum a fost detaliat în documentaţia ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei".

Echipa de control a ANPC a constatat faptul că banca nu a depus toate diligenţele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă "de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare a consumatorilor", arată Procesul verbal care stă la baza Ordinului ANPC. Acesta subliniază: "În perioada februarie - decembrie 2008, Raiffeisen Bank a acordat 914 credite cu dobândă promoţională de 4,6% şi setase în sistem faptul că, peste un an, rata dobânzii va fi de 5,4% (informaţie care, potrivit ANPC, nu a fost comunicată vreunui consumator) pentru ca, ulterior, să o majoreze cu 5,6%. Conform contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6%/an, respectiv 14%/3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv lei şi euro). (...) Impactul a fost asupra a 9.658 de clienţi afectaţi, reprezentând 389,2 milioane euro".

Procesul-verbal, obţinut de ziarul BURSA, subliniază: "Raiffeisen Bank dorea să acorde cât mai multe credite în cuantum cât mai mare şi a acordat credite cu dobânzi situate, la origine, sub nivelul pieţei, dar cu termene lungi, ca să îşi permită consumatorul să ia credit, stipulând în contract clauza de majorare discreţionară a dobânzii după primul an de graţie, ceea ce a determinat o majorare treptată a gradului de îndatorare. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii. Astfel, banca a planificat revizuirea discreţionară a dobânzii la nici două luni după acordarea creditelor, în perioada 1.02.- 18.12.2008. Banca ştia, deja, în ianuarie 2007, că din anul al doilea va încasa sume mai mari din dobânzi majorate, deşi nu le majora în relaţie cu evoluţia LIBOR, ci pur şi simplu pentru a-şi creşte profiturile prin supraîndatorarea clienţilor. Grupul Clienţilor cu credite în CHF subliniază faptul că banca a planificat această practică înşelătoare instruind angajaţii din agenţii despre modul în care să motiveze creşterea dobânzilor dacă ar fi întâlnit clienţi care aveau intenţia de a refinanţa creditele la alte bănci".

Conform Procesului-verbal, "se poate constata că toate analizele economice aveau la bază exclusiv calcule comerciale bazate pe indicatori de profit şi nu au ţinut cont de eventualele variaţii ale cursului sau ale ratei dobânzii, respectiv nu au avut în vedere menţinerea unei relaţii corecte cu consumatorii, prin expunerea acestora la un risc de neplată considerabil şi afectând, astfel, o mare parte din portofoliul de credite denominate în CHF".

Reprezentanţii Raiffeisen Bank consideră ca neîntemeiată constatarea ANPC. Banca susţine că din Ordin nu reiese că trebuie să-şi readucă la forma iniţială contractele şi că, dacă ar trebui să recalculeze dobânzile, atunci peste 70% dintre debitorii cu împrumuturi ipotecare contractate în perioada 2006-2010 ar plăti dobânzi mai mari decât în prezent.

Paul Anghel, directorul general al ANPC, consideră că decizia Justiţiei reprezintă un act de normalitate.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Ar fi interesanta si opinia noului director ANPC

    1. Ce sa spuna un om pus politic? E un habarnist in ale.legii!

      Daca ii cercetezi istoria poti constata ceea ce este deja patentat de cativa ani, este mult mai slab pregatit decat cel care l-a numit, recte VV Dancila.

    De mai mult timp trebuiau luate masuri si poate unii mai traiau.BNR doarme linistit?

    1. Vasilescu si turnatorul in paharele si notele securitatii Manole dorm linistiti. Si cateva sute de complete de judecata din tara.

    HOȚIE cu acte

    Normalitate după anormalitate.

    Hoți penali,să plătească pt cât rău au făcut populației.

    1. Golaniile Hellfaisen nu se mai termina

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb