Instanţa suspendă Ordinul ANPC pe calculul ratelor la credite

E.O.
Bănci-Asigurări / 16 iunie 2023

Instanţa suspendă Ordinul ANPC pe calculul ratelor la credite

Decizia Curţii de Apel Cluj a fost pronunţată astăzi, în primă instanţă, în procesul deschis de Banca Transilvania

Curtea de Apel Cluj a suspendat, astăzi, Ordinul emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) prin care a amendat Banca Transilvania pentru practici considerate înşelătoare în modul de calcul al ratelor creditelor acordate pe termen lung, cu dobândă variabilă.

Hotărârea instanţei arată, conform datelor de pe portal: "Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Preşedintele ANPC. Dispune suspendarea Ordinului nr.424 din 23.05.2023 emis de Preşedintele ANPC până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi 16.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei".

ANPC a amendat, recent, 19 instituţii de credit (într-o primă etapă 11, după care alte 8) pentru practici comerciale considerate înşelătoare cu privire la calculul ratelor la creditele cu dobândă variabibă, emiţând şi ordine de încetare a acestor practici.

Reprezentanţii instituţiei au motivat, la vremea respectivă: "ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul a ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului".

În cadrul unui interviu, avocatul Alexandra Ianul ne-a explicat că amenzile au fost date pentru lipsa de informare a clienţilor, nu pentru modul de calcul al ratelor.

Băncile sancţionate au contestat ordinul ANPC în instanţă, solicitând sustendarea acestuia.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Au asmutit ANPC pe banci pentru a crea 'atmosfera' necesara sa vina mai apoi cu supra-impozitarea celor ce „au facut profit pe spinarea romanilor” (imi vine sa rad cand scriu acest citat pentru ca ma gandesc cum se afiseaza domni precum Ciolacu/Simion drept Robin Hood moderni). Nu de alta, dar orice firma din lume face profit pe spinarea cuiva!

    In fine, am cumparat multe pungi de popcorn sa nu raman cumva 'in pana' si acum ma simt pregatit sa urmaresc 'spectacolul' ce se preconizeaza in urmatoarele 16 luni. Presimt ca, ce s-a intamplat pana acum a fost doar prefata romanului... ce e mai bun probabil ca de-abia acum urmeaza! 

    1. Ieri la precedentul comentariu despre banci, BRD era 12.5 lei. Azi BRD a inchis la 12.88 lei. Aveti dreptate, ce e mai bun probabil ca de-abia acum urmeaza! BRD 18 lei

      vise si iar vise

      Nu sunt vise, este realitatea! Probabil ca dumneavoastra aveti o alta tactica de investitii.

      Tactica ,,cumpar SCUMP, vand IEFTIN'' 

    Oare ce nu au inteles Specialii?

    Daca din suma datorata scazi o valoare mai mare, datorezi o dobanda mai mica.

    Ar trebui introdusa aritmetica la admitere....pt ei. 

    1. Specialii ca intreaga clasa politica nu apara poporul roman. Ei ii apera doar pe cei care jecmaneasc pe amaratul de roman. In schimb isi iau pensii si salarii grase de pe spatele amarasteanului roman. Nu ca este interesant cat de pr.os.ti suntem.

    intrebare pentru instanta?

    cand ciclul dobanzilor ipotecare se prabusesc si asta duce la largirea fluxului numerar extras din diferenta de dobanzi bancare si randamente date de piata reala in costuri scumpe .... atunci de ce bancile se fasticiesc si prabusesc "valoarea" ipotecilor? de ce in deflatie nu vine instanta sa spuna: stiti clientul final are dreptate nu poate plati o rata inflata in trecut (din torinta gov de calicie si expansiune ciclu) la valoarea prezenta deflata in piata. De ce marcarea pierderilor se face la consumator final si profiturile la stat si privat? 

    PS: a inceput alt ciclu speculativ! 

    s c cret 

    Atunci cand am scris ca, Constantinescu produce doar muci in functia aia mi-au sarit multi pe aici in cap!!Uite ca am avut iarasi dreptate!

    Seminariile de la Sinaia își fac efectul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb