Instituţiile guvernamentale nu respectă legea anticorupţie

Dana Ispas
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 mai 2004

Numai 17% din instituţiile aflate în subordinea primului ministru şi a Guvernului respectă legea anticorupţie într-o măsură satisfăcătoare, potrivit celui mai recent raport din seria "Monitorizarea aplicării Legii 161/2003", raport lansat ieri, de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD).

Studiul amintit arată că numai patru instituţii guvernamentale respectă dispoziţiile legii anticorupţie, care cere explicit tuturor persoanelor cu funcţie de conducere şi funcţionarilor publici din instituţiile centrale să completeze şi să depună declaraţii de avere şi de conflicte de interese.

Declaraţiile trebuie, însă, publicate, fie pe pagina de internet a instituţiei respective, fie în Monitorul Oficial. Potrivit studiului, din cele 45 de instituţii subordonate Guvernului, 28 nu au pagini de internet, deci nu au nici declaraţii publicate. Din cele 17 instituţii cu prezenţă online, numai Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Corpul de consilieri au publicat declaraţiile de avere conform legii. În schimb, declaraţiile consilierilor personali ai primului ministru, cele ale conducerii şi funcţionarilor din AVAB, şi cele ale membrilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, nu sînt făcute publice; la Autoritatea Naţională de Control, doar 8 din cele 27 de declaraţii pot fi citite, în celelalte cazuri apărînd mesajul "Obiectul nu a fost găsit".

Concluzia raportului este că structurile aflate în subordinea Guvernului şi a primului ministru, inclusiv cele cu atribuţii precise în aplicarea prevederilor anticorupţie, desconsideră această lege, ceea ce reconfirmă temerea exprimată de Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi Centrul de Resurse Juridice, conform căreia această lege a fost concepută ca o marfă pentru export, pentru impresionarea Uniunii Europene, a altor parteneri guvernamentali ai României, şi nu pentru a fi respectată acasă. "Atunci cînd nici instituţiile de control a respectării legii, nu se obosesc să le respecte ne confruntăm cu o problemă extrem de gravă", a opinat autorul studiului, Valerian Stan.

Monitorizarea aplicării legii anticorupţie a fost realizată în două etape distincte: martie 2004 şi 1 aprilie-4 mai 2004, adică înainte, respectiv după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb