INTEC Bucureşti - al cincilea institut de cercetare lansat la privatizare în 2007

Comunicat AVAS
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 februarie 2007

AVAS a ofertat spre vânzare, vineri, 2 februarie 2007, pachetul reprezentând 70,11% din acţiunile INTEC S.A. Bucureşti. Acesta este cel de-al cincilea institut de cercetare lansat la privatizare în 2007, având în vedere obiectivul AVAS pentru acest an, respectiv publicarea ofertelor de vânzare de acţiuni ale institutelor de cercetare din portofoliul instituţiei până la 1 august.

INTEC S.A. Bucureşti activează în domeniul cercetării şi dezvoltării în ştiinţe fizice şi naturale. Acţionarii societăţii sunt: AVAS - 70,11%, Aris Consult Invest S.R.L. - 29,52%, Dan Codescu - 0,37%.

Metoda de privatizare a INTEC S.A. Bucureşti, stabilită în conformitate cu prevederile H.G. 2.193/2004, este negocierea pe bază de oferte tehnice. Această metodă de privatizare, în cadrul căreia oferta tehnică va deţine o pondere de 60%, protejează institutele de cercetare la momentul trecerii lor în proprietate privată, astfel încât ele să nu devină ţinta unor investitori care vor să facă alt tip de afacere decât cea de cercetare - dezvoltare.

Pentru a putea participa la negociere, ofertanţii trebuie să prezinte dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor criterii de precalificare: 1. inexistenţa sancţiunilor penale pentru săvârşirea următoarelor fapte: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită sau alte contravenţii şi infracţiuni prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare - criteriu eliminatoriu; 2. experienţă în domeniul cercetării-dezvoltării pentru ramura de ştiinţă a societăţii comerciale de cercetare - dezvoltare sau pentru o ramură înrudită. 3. bonitate financiară şi capacitate de a prelua o nouă afacere.

Documentele care atestă îndeplinirea criteriilor de precalificare şi modalitatea de evaluare a acestora sunt prezentate în "Regulamentul - cadru de organizare şi desfăşurare a şedinţei de precalificare la negocierile/licitaţiile organizate de către A.V.A.S. în vederea vânzarii acţiunilor deţinute la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea - dezvoltarea", care se va pune la dispoziţie gratuit potenţialilor investitori. Data limită pentru depunerea documentelor de precalificare şi de participare, împreună cu ofertele finale, este 15.03.2007, ora 12,00. Documentele de precalificare se vor deschide la data de 15.03.2007, ora 13,00 în prezenţa tuturor potenţialilor cumpărători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb