Cea mai mare bancă din Italia, Intesa Sanpaolo, a declarat vineri că a decis să investească în compania spaţială a miliardarului american Elon Musk, SpaceX, informează news.ro.
Intesa Sanpaolo recunoaşte "sectorul aerospaţial ca având un rol deosebit de important în dezvoltarea economiilor mondiale şi, prin urmare, a decis să investească într-un jucător care a demonstrat o viziune de ultimă oră asupra viitorului apropiat", a spus banca într-un comunicat.
Instituţia financiară italiană nu a dezvăluit care va fi mărimea investiţiei.