ÎNTR-UN PROCES CU BCR Instanţa clujeană întreabă CJUE despre clauza de dobândă

Curtea de Apel Cluj a transmis noi întrebări preliminare Curţii Europene de Justiţie (CJUE), de data aceasta într-un proces deschis de un debitor împotriva Băncii Comerciale Române (BCR), pe clauza de dobândă. Scopul este eliminarea practicii neunitare din ţara noastră în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a ratei dobânzii, după ce clauza de dobândă este constatată ca fiind abuzivă.

Cauza în speţă, respectiv Oros C-269/19, arată că debitorul a încheiat cu BCR, în anul 2007, un contract de credit în euro, dobânda fiind fixă - 7,4% - în primul an, după care aceasta devine variabilă, fiind alcătuită dintr-o marjă fixă de 1,5% plus dobânda internă de referinţă. Aceasta din urmă este stabilită de bancă.

Instanţa clujeană consideră că dobânda de referinţă constituie o clauză abuzivă în contractul de credit şi adresează întrebări CJUE privitoare la nivelul pe care ar trebui să îl aibă dobânda după primele 12 luni.

Curtea de Apel Cluj are următoarele variante:

- Dobânda va fi formată din marja fixă de 1,5% la care se adaugă (pe toată perioada contractuală) indicele de referinţă EURIBOR;

- Prin eliminarea dobânzii de referinţă netransparente, dobânda după primele 12 luni va rămâne fixă, în cuantum de 1,5%;

- După primele 12 luni, va continua să se aplice rata dobânzii fixe din primul an, adică 7,4%;

- Părţile sunt trimise la negociere.

Pentru cazul în care CJUE nu este de acord cu niciuna dintre variantele de mai sus, Curtea de Apel Cluj întreabă ce altă soluţie ar fi posibilă pentru asigurarea unei protecţii eficiente consumatorului împotriva clauzelor abuzive.

Menţionăm că în dosarul din instanţă reclamantul solicită justiţiei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit - partea referitoare la dobânda variabilă, precum şi a clauzelor abuzive din condiţiile generale - cu privire la dobânda variabilă, cu consecinţa desfiinţării graficului de rambursare întocmit cu aplicarea clauzelor sus menţionate.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la modificarea prevederilor contractuale prin raportare la clauzele contractuale a căror nulitate s-a solicitat, precum şi la voinţa ambelor părţi din momentul semnării contractului, respectiv să recalculeze atât pentru trecut cât şi pentru viitor nivelul dobânzii percepute reclamantului după următoarea formulă: în principal valoarea indicelui de referinţă EURIBOR 6M plus 1,5 puncte procentuale, iar în subsidiar dobânda fixă în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 7,4%.

Debitorul a mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor achitate în plus ca urmare a declarării abuzive a clauzelor menţionate, respectiv în principal diferenţa dintre dobânda efectiv achitată şi dobânda calculată în baza formulei EURIBOR 6M plus 1,5% pe an după primul an de creditare, iar în subsidiar diferenţa între dobânda efectiv achitată şi dobânda calculată în baza procentului de 7,4% după primul an de creditare.

În apărare, pârâta a invocat faptul că reclamantul solicită, în realitate, modificarea judiciară a unui raport juridic convenţional, iar o astfel de solicitare este inadmisibilă.

Printr-o sentinţă civilă din ianuarie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată, dispunându-se, printre altele, constatarea nulităţii absolute parţiale a clauzei respective, doar în ceea ce priveşte mecanismul de formare al dobânzii variabile - "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR". De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la precizarea clauzei privind dobânda în contractul de credit bancar pentru persoane fizice, în sensul definirii elementelor componente şi a cuantumului acesteia, după cum urmează: 1,50 p.p + EURIBOR la 6 luni. "Modalitatea de modificare a dobânzii se va realiza exclusiv în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR la 6 luni, cu menţiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părţilor, modificarea dobânzii urmând a se produce, atât în sens crescător, cât şi în sens descrescător, în funcţie de variaţiile indicelui EURIBOR la 6 luni", arată decizia instanţei.

Aceasta menţionează că s-a mai dis­pus obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor toate sumele achitate în temeiul clauzelor declarate abuzive, res­pectiv sumele achitate cu titlu de dobândă peste formula de calcul anterior stabilită şi dobânda legală aferentă sumelor de restituit conform prezentei hotărâri cu titlu de daune interese.

Instanţa clujeană consideră că reîn­toarcerea părţilor la "negociere" nu ar asigura o rezolvare eficientă şi reală a litigiului, întrucât, în raport de apărările punctuale evocate în cauză de către bancă, obligarea împrumutătorului la o eventuală renegociere, pe temeiul obligaţiei de cooperare ce-i incumbă, ar fi lipsită de finalitate.

Decizia instanţei arată că acea parte a clauzei care reglementa marja fixă din compunerea modului de calcul al dobânzii nu a fost invalidată şi, deci, nu poate fi modificată sau înlăturată din contract: "Ceea ce trebuie înlăturat este strict mecanismul contractual prin care la această marjă fixă se adaugă o marjă de dobândă stabilită exclusiv prin voinţa internă şi unilaterală a băncii. Iar dacă acest mecanism nu mai poate funcţiona, contractul se poate executa în continuare fără să prejudicieze în vreun fel consumatorul prin aplicarea marjei fixe acceptate contractual".

Cele patru întrebări transmise CJUJE sunt:

"1. Art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care defineşte mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula «marjă fixă şi o dobândă de referinţă practicată de bancă ale cărei criterii nu sunt transparente» într-un contract de credit cu dobândă fixa limitată la primul an şi variabilă ulterior, conform formulei menţionate, permite instanţei naţionale să adapteze contractul prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii variabile în funcţie de indicatori de referinţă transparenţi (LIBOR/EURIBOR) şi de marja fixa a băncii, pornind de la datele de fapt ale contractului de credit, pentru a asigura o protecţie mai bună consumatorului?

2. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, permite instanţei naţionale, pe cale jurisprudenţială, să stabilească o dobândă fixă, prin raportare la marja fixă stabilită pentru al doilea an de derulare a contractului sau la dobânda fixă din primul an?

3. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE şi principiul efectivităţii trebuie interpretate în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, se opune ca instanţa naţională să trimită părţile la negocieri în vederea stabilirii noului nivel al dobânzii, fără stabilirea unor repere?

4. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, care ar fi posibilele remedii pentru asigurarea protecţiei consumatorului, care să fie în acord cu prevederile art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE?"

Instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărâ­rii preliminare. Decizia a fost pronunţată în 27 februarie.

Amintim că instanţa clujeană a mai adresat, recent, şi alte întrebări Curţii Europene de Justiţie, în cauza Şerban, în legătură cu nominalismul monetar, într-un proces de îngheţare a cursului de schimb CHF/leu.