Intrarea în războiul valutar, ultima speranţă a Băncii Suediei

Nici nu a început încă ultima fază a programului de relaxare cantitativă din Suedia, iar banca centrală (Riksbank) a început să transmită semnale cu privire la adoptarea intervenţiei directe asupra cursului de schimb pentru atingerea ţintei de inflaţie.

Declaraţii anterioare ale oficialilor băncii centrale, preluate de cotidianul Dagens Nyheter, au amintit că intervenţia pe piaţa valutară reprezintă unul dintre instrumentele aflate la dispoziţia băncii, dar utilizarea acesteia reprezintă o problemă politică sensibilă. "Deprecierea coroanei poate fi percepută în exterior ca o acţiune agresivă în războiul valutar", mai scrie DN.

Se pare că, în contextul unei eventuale extinderi a programului de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene, Riksbank nu mai are de ales şi trebuie să "atace".

Orice este permis atunci când deflaţia ameninţă stabilitatea financiară a unei ţări care "beneficiază" de unul dintre cele mai ridicate grade de îndatorare ale populaţiei.

Într-un discurs în faţa Confederaţiei Intreprinderilor Suedeze, viceguvernatorul Per Jansson a declarat că "Riksbank se apropie de momentul intervenţiei directe pe piaţa valutară, în condiţiile în care s-ar putea să fi epuizat celelalte măsuri de creştere a inflaţiei".

O nouă reducere a dobânzii de politică monetară, aflată deja în teritoriu negativ, la -0,35%, şi o suplimentare a programului de relaxare cantitativă vor fi ineficiente în opinia lui Jansson, deoarece "politica monetară relaxată are efecte negative, care devin tot mai mari odată cu măsurile băncii centrale", după cum scrie Bloomberg.

Viceguvernatorul Riksbank a declarat că "îşi doreşte o coroană slabă şi care să se deprecieze în continuare", mai ales pe fondul "acceptării tot mai largi pe plan internaţional a intervenţiilor asupra monedei în circumstanţe speciale".

Deşi a recunoscut posibilitatea unor reacţii externe negative, Per Jansson a amintit că inclusiv Fondul Monetar Internaţional, care s-a opus constant oricăror intervenţii ale băncilor centrale pe piaţa valutară, a ajuns să accepte utilizarea acestui instrument de politică monetară.

Măsura băncii centrale de la Stockholm are ca scop, pe lângă crearea condiţiilor pentru "importul" inflaţiei, şi îmbunătăţirea competitivităţii economiei suedeze.

Intrarea directă a Suediei în războiul valutar global este, însă, tardivă şi contraproductivă, în condiţiile contracţiei accentuate a comerţului mondial, care semnalează o posibilă recesiune la nivel global în viitorul apropiat. Relativa creştere a competitivităţii "generată" de deprecierea monedei împiedică ajustările structurale necesare pentru tranziţia către un model de dezvoltare care nu se mai bazează pe creşterea perpetuă a datoriilor.

James Mackintosh scrie în Financial Times că "Suedia este victimă colaterală în războaiele valutare", în condiţiile în care Riksbank "încearcă în zadar să oprească aprecierea monedei", care s-a manifestat, atât faţă de EUR cât şi faţă de USD, chiar şi după anunţarea ultimei extinderi a programului de relaxare cantitativă.

După declanşarea crizei globale în 2007, coroana suedeză a cunoscut o depreciere puternică faţă de EUR şi USD (vezi graficul), dar fenomenul a fost considerat normal de către banca centrală. Stefan Ingves, guvernatorul Riksbank, a declarat atunci că "deprecierea mai puternică a monedelor mici, comparativ cu principalele valute, este un fenomen obişnuit în perioade de turbulenţă pe pieţele internaţionale".

Episodul de depreciere nu a durat mult, pe fondul dobândirii de către coroana suedeză a "statutului" de "monedă de refugiu", odată cu adâncirea crizei datoriilor suverane din Europa.

De la minimul din martie 2009, SEK s-a apreciat cu aproape 30% faţă de EUR, de la 11,6465 SEK/EUR, până la 8,2065 SEK/EUR în august 2012.

În raportul de ţară din 2011, FMI arată că "regimul de fluctuaţie liberă a cursului monedei naţionale a ajutat Suedia în perioada crizei globale, iar acesta va fi menţinut".

Acum "libertatea" cursului nu mai este dezirabilă în opinia oficialilor Riksbank, însă această opţiune de politică monetară trebuie aplicată într-un context intern extrem de nefavorabil.

Bloomberg a scris recent că "Suedia riscă depăşirea limitelor bugetare pe fondul exploziei costurilor aferente găzduirii refugiaţilor".

Ultimele estimări arată o creştere a numărului refugiaţilor până la 350.000 de persoane în 2015 şi 2016, iar costurile vor fi de 60 miliarde de coroane în 2016 (7,1 miliarde de dolari) în 2016, de două ori mai mari decât prognozele anterioare.

Mai mult, "se pare că guvernul încearcă să manipuleze limita bugetară, astfel încât să nu o depăşească", după cum a declarat Lars Camfors, profesor de economie la Universitatea din Stockholm şi fost preşedinte al Consiliului de Politică Fiscală, pentru Bloomberg.

"Chiar dacă limita bugetară va fi crescută anul viitor, s-ar putea să fie nevoie atât de reducerea cheltuielilor cât şi de creşterea taxelor", a mai afirmat profesorul Calmfors.

După cum se observă, autorităţile suedeze se confruntă cu un amestec exploziv de opţiuni pentru politica fiscală şi monetară, iar acesta ar putea conduce nu doar la creşterea peste aşteptări a inflaţiei, ci şi la pierderea încrederii investitorilor în economia ţării nordice. Abia atunci banca centrală a Suediei va înţelege pe deplin semnificaţia proverbului "ai grijă ce îţi doreşti, s-ar putea să se îndeplinească".

Până când acest viitor apropiat va deveni prezent, cetăţenii Suediei continuă să savureze "efectul de bunăstare" al creşterii preţurilor de pe piaţa imobiliară şi a consumului pe datorie, bucurându-se de liniştea dinaintea furtunii.

Oare a mai rămas şi altceva de făcut?