Întrebarea este: pot să sufere?

Înainte de orice, o precizare. Nu sunt utilitarist. Filozofic vorbind, sunt apropiat de doctrinele contractualismului clasic. Cu toate acestea, am apreciat, de la distanţă, gestul Universităţii din Bucureşti de a acorda, zilele trecute, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Peter Singer, unul dintre cei mai de seamă exponenţi ai utilitarismului.

Am fost, cred, primul traducător al lui Peter Singer în limba română. Asta nu înseamnă deloc mult, pentru că era vorba despre una dintre cele mai mici şi mai puţin reprezentative lucrări ale filozofului australian - cartea de introducere în filozofia lui Hegel, care a apărut în limba română la editura Humanitas în 1996. Dar nu acesta este motivul pentru care salut iniţiativa Centrului de Cercetare în Etică Aplicată de a-l invita la Bucureşti pe profesorul de la Princeton.

Este vremea ca utilitarismului să i se acorde, la noi, atenţia pe care o merită. Problema, pe care am semnalat-o şi cu alte ocazii, e următoarea.

Cultura română modernă s-a format, desigur, din materiale foarte diverse. Sursele sale de inspiraţie au fost cele uzuale. Eminescu, spre exemplu, datorează ceva romantismului european (nu susţin, desigur, că poate fi explicat integral ca o "influenţă" a acestui curent). Bacovia şi poezia simbolismului. Noica şi Kant. Ş.a.m.d.

Avem, altfel spus, cam de toate din peisajul culturii mondiale. Însă ceva lipseşte. Utilitarismul.

Imaginaţi-vă că industria automobilelor româneşti nu ar fi aflat, de câteva decenii bune, de inventarea frânelor-disc. Sau că televizoarele din magazinele noastre ar avea toate funcţiile, cu excepţia capacităţii de a prezenta imagini color...

Cam asta e situaţia de la noi din domeniul eticii. Reflecţia sistematică, teoretică, în materie de morală (în măsura în care, la noi, există) a ignorat cu desăvârşire utilitarismul. Nu l-a luat în seamă nici măcar pentru a-l critica. Sau - de ce nu? - pentru a-l desfiinţa.

Nimic. Etica, la noi, a rămas indiferentă la "elefantul din sufragerie". Utilitarismul a fost o prezenţă masivă în filozofia morală din ultimele două secole. Se poate spune chiar că a fost orientarea dominantă. Cu toate acestea, practic nimeni, la noi, nu i-a dat atenţie.

Ce ne interesează acum nu este doar să lămurim un capitol de istorie a ideilor. Utilitarismul nu este doar o doctrină din cărţi scrise de profesori, citite doar de alţi profesori. Utilitarismul a avut consecinţe extraordinare. A schimbat modul de gândire a milioane de oameni. A modificat politicile publice. Mentalitatea anglo-saxonă de astăzi ar fi de neimaginat fără utilitarism. Modernitatea însăşi este incompletă fără utilitarism. Nu trebuie să fii utilitarist tu însuţi pentru a recunoaşte asta.

Utilitarismul a introdus o adevărată revoluţie în morală, atât la nivel teoretic, cât şi la nivelul atitudinilor morale ale publicului. Etica a luat forma unui set de principii simple, riguroase şi seculare. Autori precum Jeremy Bentham au popularizat principiul utilităţii: este corect să facem ceea ce sporeşte utilitatea. Iar această utilitate era apreciată din perspectiva "calculului fericirii", altfel spus, pornind de la senzaţiile elementare de plăcere şi de durere.

Bentham a formulat, printre primii, o poziţie pe care mulţi, pe atunci, au considerat-o extremă, dar care astăzi începe să fie larg acceptată. Animalele merită un statut etic. Tratamentul abuziv al animalelor este imoral. Cititorii atenţi au realizat deja că am folosit pentru titlul acestui articol un citat (abreviat) din Bentham despre nevoia de a respecta statutul moral al animalelor.

Industria modernă, mai ales, a produs imense suferinţe pentru nenumărate animale. Acum nu doresc să stric ziua nimănui vorbind despre ororile sistemului industrial de "procesare a cărnii" sau despre ce mai înseamnă "viaţă" pentru fiinţele închise în cuştile "fermelor de blană".

Peter Singer, în cartea sa "Animal Liberation" (1975), a prezentat argumente teoretice în favoarea tratamentului etic al animalelor. Este una dintre cele mai importante lucrări de filozofie morală publicate în secolul XX. "Toate argumentele care urmăresc să dovedească superioritatea omului se lovesc de acest fapt fundamental: în suferinţă, animalele sunt egalele noastre" - arată profesorul Singer.

Nu trebuie să subscriem la oricare dintre tezele expuse de Singer în numeroasele sale scrieri. Însă aş sugera un pic de reţinere din partea celor care îşi manifestă ostilitatea. A te declara "de acord" sau nu cu Singer când tu nu ai nici o legătură cu domeniul, profesional, al teoriei morale, este un act comic, dacă nu cumva total deplasat. Desigur, pentru că ridicolul nu a doborât încă pe nimeni în ultima vreme, s-au găsit unii care să îşi manifeste indignarea faţă de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Singer.

Profesorul Valentin Mureşan a publicat, de curând, pe contributors.ro, un text binevenit, în care face unele precizări necesare. Eu spun altceva acum. Ignorarea utilitarismului înseamnă că dezbaterile morale de la noi (repet, în măsura în care au existat în formă structurată) au fost deconectate de temele şi argumentele occidentale.

Ne întrebăm, uneori, de ce aici, la porţile Orientului, nu suntem mai "vestici". De ce valorile individualismului liberal modern sunt ignorate sau chiar dispreţuite. De ce modernizarea a luat forme atât de atipice (vezi lucrările, diferite, ale profesorului Boia sau ale lui Traian Ungureanu). Poate şi pentru că eticienii noştri sunt suspendaţi într-un univers paralel, unde nu ajung imaginile galaxiilor din universul realităţii comune.

Filozofia morală nu vine cu răspunsuri pre-fabricate. Lucrările de etică nu sunt precum acele manuale de marketing sau de "comunicare", de unde învăţăm tot felul de trucuri. Etica presupune angajament, dialog şi reflecţie - chiar critică. Lucruri dificile, pentru că şi subiectul este unul dificil.