Întrebări despre trainingul oferit de francizor (I)

Corina Driga, franchise consultant imooffice@gmail.com
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 11 aprilie 2008

Întrebări despre trainingul oferit de francizor (I)

Un aspect extrem de important în franciză îl reprezintă trainingul francizaţilor, deoarece de calitatea acestuia poate depinde succesul noii unităţi francizate. În cadrul sesiunii de training, francizatul deprinde cultura companiei, procesele şi procedurile implicate în derularea cu succes a afacerii. Şi, nu în ultimul rând, trainingul este unul dintre avantajele concurenţiale majore ale francizei, precum şi unul dintre motivele pentru care un întreprinzător optează pentru acest tip de afacere. De aceea, exis­tenţa şi calitatea acestui training are trebui să se numere printre criteriile principale după care se selectează o franciză sau alta, în vederea cumpărării.

Cum ne dăm seama însă dacă francizorul asupra a cărui ofertă ne-am oprit realizează training şi dacă este un training de calitate? Iată în continuare câteva întrebări pe care un potenţial francizat ar trebui să le adreseze francizorului pentru a afla mai multe informaţii privind trainingul oferit de acesta.

Durata pregătirii noului francizat şi temele abordate

După cum am mai spus în diferite ocazii, durata sesiunii de training variază de la franciză la franciză şi depinde de mulţi factori precum tipul afacerii, structura sau domeniul de activitate al francizei. Astfel, în cazul unei francize precum Dulce D"or, trainingul poate dura doar două-patru zile, în timp ce în cazul altor afaceri se poate extinde pe câteva săptămâni, dacă nu luni. O durată mai mare nu înseamnă automat că trainingul este mai de calitate, însă. Ca francizat veţi dori să petreceţi exact atât timp cât este necesar pentru a deprinde toate cunoştintele necesare conducerii cu succes a afacerii.

Pentru a vă face o idee generală, solicitaţi francizorului să vă spună ce teme sunt abordate în cadrul trainingului, cât timp se petrece pentru discutarea fiecarei teme în parte şi unde se desfăşoară trainingul. În funcţie de companie, trainingul poate avea loc în săli precum cele de curs, se poate desfăşura la sediul companiei francizorului, la o unitate francizată sau la unitatea pilot, şi/sau la unitatea noului francizat. De cele mai multe ori, o parte a pregătirii se des­făşoară într-o sală, precum cele de curs sau la sediul francizorului, pentru aspectele teoretice ale afacerii, iar o altă parte, partea practică, este aşa-numitul training pe teren. În cadrul training-ului pe teren noul francizat observă des­făşurarea operaţiunilor şi a proceselor, dar şi participă direct la realizarea diferitelor activităţi ale afacerii - la o unitate francizată sau chiar la a sa. Trainingul pe teren poate fi pentru francizat cea mai preţioasă etapă din cadrul întregii sesiuni de pregătire.

O altă sursă de informaţii sunt Manualele Operaţionale ale afacerii. Înainte de a semna contractul, nu veţi putea pleca acasă cu aceste manuale, dar puteţi să le răsfoiţi atunci când vă aflaţi la sediul companiei francizorului. Citiţi cu atenţie sumarul. Urmăriţi titlurile capitolelor; manualele ar trebui să includă capitole referitoare la serviciile oferite, la poziţiile din cadrul firmei şi atribuţiile fiecărui angajat, la serviciul clienţi, la aspectele financiar-contabile, la vânzări şi marketing, la prezentarea mărfii, la operaţiunile zilnice şi la procedurile de inventar.

Nu vă opriţi doar la studierea cuprinsului, ci răsfoiţi manualele mai departe pentru a vedea gradul de detaliere şi dacă sunt uşor de utilizat şi bine organizate. Dacă în respectivul manual ar trebui să se afle reţeta "ingredientului secret", dar nu o puteţi găsi, atunci manualul nu vă va fi de mare ajutor.

Training la unitatea francizatului

Ce fel de training se oferă la unitatea francizatului, în primele zile de funcţionare? În funcţie de natura afacerii şi de experienţa noului francizat, trainingul oferit de francizor la locaţia noului francizat, în primele zile ale noii afaceri poate avea un rol hotărâtor în succesul noii unităţi. De obicei în cazul francizelor de retail, de servicii sau restaurante, francizorii realizează şi o sesiune de pregătire la locaţia francizatului, sesiune condusă de ei înşişi sau de o echipă de reprezentanţi şi care se desfăşoară în primele zile până la o săptămână de la deschidere. În cadrul acestei sesiuni, francizorul sau reprezentanţii săi vor "infuza" în echipa de angajaţi ai francizatului spiritul companiei. În acelaşi timp, vor putea rezolva toate neregularităţile intervenite în desfăşurarea operaţiunilor la noua unitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb