INVESTIŢIA ÎN AUR Rezervele mondiale de aur - 30.744 tone

Rezervele mondiale de aur erau, la finalul lunii octombrie 2011, de 30.744 tone, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, preluate de Consiliul Mondial al Aurului (CMA).

Statisticile arată că cei mari deţinători de aur sunt SUA, cu 8.133 tone, urmate de Germania, cu 3.396 tone, şi FMI, cu 2.814 tone. Ţara noastră ocupă poziţia 33 în clasamentul deţinătorilor de aur, cu 103,7 tone, conform datelor FMI. Dacă nu luăm în calcul deţinătorii non-statali (FMI - locul 3, Banca Centrală Europeană - locul 12 şi Banca Reglementelor Internaţionale - locul 29), ţara noastră urcă pe poziţia 30.

Valoarea aurului cumpărat în primele nouă luni ale anului, la nivel mondial, depăşeşte 146 miliarde dolari, iar cantitatea achiziţionată - 2.960 tone, potrivit Consiliului Mondial al Aurului.

În trimestrul al treilea al anului trecut, cumpărătorii de aur au cheltuit 57,7 miliarde dolari, mai mult cu 47% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010, pentru 1.053,9 tone, în creştere cu 6% faţă de trimestrul trei al lui 2010, potrivit documentului.

CMA arată că, între 2001 şi 2010, cantitatea de aur achiziţionată a fost de 36.211 tone, în valoare de 732,4 miliarde dolari. Conform CMA, preţul aurului a crescut în fiecare an din acest interval, urmând un curs pozitiv timp de zece ani consecutivi pentru prima dată de la începutul anilor 1970.

CMA notează că atât structura, cât şi distribuţia geografică a cererii şi ofertei de aur au suferit modificări pe parcursul ultimelor decenii. Modificările structurale au redus volatilitatea preţului aurului pe termen scurt, ceea ce se traduce într-un grad ridicat de stabilitate pentru piaţă, precum şi într-o corelaţie mai mică între aur şi alte clase de active, potrivit Consiliului. În aceste condiţii, aurul devine mai atractiv pentru portofoliile investiţionale, concluzionează analiştii CMA.

Achiziţiile de aur pentru utilizarea sa în procesul de fabricare a bijuteriilor şi-au redus ponderea în totalul cererii cu peste 30 de puncte procentuale în ultimul deceniu, ajungând de la mai multe de 80%, cât reprezenta în anul 2000, la 50%, în 2010, informează CMA. Consiliul subliniază dominaţia acestui segment, precizând că investiţiile instituţionale sunt doar un factor care influenţează preţul aurului, însă unul care "fură" titlurile de presă. Este adevărat, însă, ne arată CMA, că investiţiile în aur au ajuns să totalizeze aproximativ 40% din cerere în 2010, de la aproape 8% cât reprezentau în 2000. Ponderea cererii pentru utilizarea în tehnologie a rămas constantă în jurul a 10%, potrivit CMA.

În ceea ce priveşte distribuţia geografică a cererii, Consiliul Mondial al Aurului arată că America de Nord şi Europa au pierdut 20 de puncte procentuale în ultimele patru decenii. Dacă în 1970 aceste două regiuni asigurau 47% din totalul cererii, în 1980 această pondere a crescut până la 68%, pentru ca în 1990 să se reducă la aproape jumătate: 38%. Scăderea a continuat şi în următoarele două decenii, însă într-un ritm din ce în ce mai lent, cu 10 puncte procentuale până în 2000, şi cu încă unul până în 2010, potrivit CMA.

Reducerea ponderii pentru cererea provenind din America de Nord şi Europa a fost însoţită de creşterea celei din Asia de Est şi continentul sub-Indian (n.r. India, Pakistan şi Bangladesh), care a ajuns, de la 35% în 1970 la 58% în 2010, după ce coborâse până aproape de 70% în 1980, mai arată CMA. Printre cauzele pentru această deplasare a centrului de greutate în structura cererii de aur identificate în raport se numără creşterea accesului consumatorilor din economiile emergente la piaţa aurului, alături de creşterea puterii lor de cumpărare, precum şi dorinţa din în ce mai mare a deţinătorilor de rezerve valutare de a-şi diversifica activele aflate în proprietate.

Relativul echilibru regional Est-Vest va contribui la reducerea volatilităţii pe piaţa aurului ca urmare a lipsei de corelare între cicluri economice din cele două blocuri, sunt de părere specialiştii CMA.

Consiliul Mondial al Aurului consideră că paralelele făcute între situaţia din prezent şi cele din anii 1970 şi 1990 riscă să fie superficiale şi chiar greşite, ca urmare a modificărilor survenite în ultimii 40 de ani asupra structurii cererii şi ofertei de aur, modificări care au crescut stabilitatea, dispersia, lichiditatea şi trans-parenţa pieţei metalului preţios.

Analistul economic Andrei Munteanu, preşedintele asociaţiei FinMentor, consideră că doar transparenţa a crescut cu adevărat, fapt în mare parte atribuibil indirect politicilor monetare ultraexpansive, care au facilitat introducerea unei multitudini de produse financiare printre care şi fonduri tranzacţionate deschise (exchange traded funds - ETF), care au fost nevoite să raporteze expunerile, riscurile, detinerile de active către organele guvernamentale.

Domnia sa ne-a declarat: "Stabilitatea şi lichiditatea crescută pe care piaţa aurului a arătat-o în ultimii ani în comparaţie cu deceniile trecute (anii 1970 şi 1990) sunt doar relative. Analizând din punct de vedere statistic, volatilitatea preţurilor în anii 1970 sau 1990 a fost mai mică decât cea din ultimul deceniu. Stabilitatea aparentă a preţurilor în ultimii 10 ani în schimb, a fost mascată de tendinţa constantă de ascensiune pe care acestea le-au avut în ultima perioadă comparativ cu perioadele de dinainte. Această tendinţă de creştere a fost facilitată de o politică monetară ultraexpansivă, atât din partea Statelor Unite, cât şi din cea a altor state din Vest şi Est. Astfel de măsuri au ajutat în a creşte lichiditatea pieţei aurului, dar şi a altor pieţe financiare, printre care şi pieţele de capital emergente, care au beneficiat enorm de infuzia de capital ieftin pe care Statele Unite au făcut-o în ultimul deceniu".

Nici despre dispersia existentă pe piaţa aurului nu se poate argumenta că a suferit o creştere, este de părere Andrei Munteanu. Evoluţia din ultimile decenii a reprezentat o distribuţie a proprietăţii din mâinile unor investitori vestici în cele ale unora estici, susţine domnia sa. Aceştia, drept urmare a neîncrederii în guvernele lor care, în trecutul apropiat (anii 1950-1980), au favorizat devalorizarea banilor (fiat money), s-au dovedit mult mai dispuşi decât omologii lor vestici să plătească un preţ mai ridicat pentru aur, cu scopul să îşi protejeze puterea de cumpărare, ne-a declarat Andrei Mun-teanu.

Răzvan Rusu, directorul de inves-tiţii Certinvest, consideră că lichiditatea aurului a crescut fabulos, însă argumentul decorelării pieţelor, care ar trebui să asigure o reducere a volatilităţii preţului aurului, este valid până la un punct: "Globalizarea corelează tot mai mult pieţele, fapt sesizat în anul 2008. Putem observa o creştere a volatilităţii în ultima perioadă". Dispersia este relativă, însă putem să spunem că există un bazin mai mare de investitori faţă de deceniile trecute, ne-a declarat domnia sa.