Spitalul de Boli Infecţioase din municipiul Galaţi a fost dotat, în ultimele luni, cu zeci de echipamente medicale moderne, unele unice în România, pentru tratarea bolilor dermtologice şi a afecţiunilor infecţioase. Investiţia a fost făcută în cadrul proiectului "Dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" derulat de Consiliul Judeţean Galaţi. Concret, proiectul a presupus achiziţionarea din fonduri europene a 43 de echipamente medicale, precum şi dotarea cu mobilier medical şi dispozitive IT.
"Am reuşit cu ajutorul banilor europeni să aducem la Spitalul de Boli Infecţioase aparatură medicală modernă, unele dintre dispozitive fiind unice în România. Astfel, în premieră pentru medicina românească, la Galaţi a fost adus un tomograf în coerenţă optică, care este folosit deja de către medicii specialişti pentru diagnosticarea cancerului de piele, precum şi a bolilor inflamatorii, imunologice şi degenerative. Practic, echipamentul medical, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, poate depista în stadii incipiente prezenţa celulelor tumorale, prin metode non-invazive. De asemenea, acest echipament este folosit şi pentru monitorizarea eficienţei tratamentului, cât şi în cadrul unor programe de cercetare din cadrul Centrului de Excelenţă în Dermatologie de la Spitalul de Boli Infecţioase", spus Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Pe lângă acest tomograf, pe lista celor mai importante aparate medicale achiziţionate se află: fibroscan (utilizat pentru pacienţii cu afecţiuni hepatice), cabină fototerapie UVB cu bandă largă (pentru tratamentul formelor grave de psoriazis), eccodopler cu două sonde (echipament cu ultrasunete care oferă o imagine a vaselor de sânge), laser CO2 (pentru tratarea leziunilor dermatologice), aparat pentru osteodensitometrie (echipament care măsoară densitatea mineralelor din oase), dispozitiv pentru crioterapie (cauterizări dermatologice cu azot lichid) şi un videodermatoscop (sistem optic de înaltă rezoluţie cu iluminare cu led, care oferă imagini ale capilarelor, leziunilor vasculare şi ale structurilor celulare).
Valoarea acestei investiţii a fost de 2,7 milioane de lei, fonduri atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi în cadrul Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.