INVESTIŢIA ÎN AUR Studiu NFA: Aurul poate contribui în mod semnificativ la diversificarea portofoliilor de investiţii

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 ianuarie 2012

Un studiu realizat de către fima de cercetare şi consultanţă "New Frontier Advisors" (NFA), la solicitarea Consiliului Mondial al Aurului (CMA), arată că aurul poate contribui în mod semnificativ la diversificarea portofoliilor de investiţii datorită corelaţiei reduse sau, chiar, negative cu majoritatea celorlalte clase de active.

Cercetarea concluzionează că o alocare strategică optimă pentru un investitor din zona euro este de 2-3% din portofoliu, pentru un investitor care preferă diversificarea şi un grad redus de risc, de 4-9%, pentru cei care îşi împart portofoliile în mod egal între acţiuni şi obligaţiuni, putând ajunge până la 10%, în cazul investitorilor care deţin cu precădere acţiuni. Marcus Grubb, Managing Director în cadrul Departamentului de Investiţii al CMA, a declarat: "Într-o perioadă de incertitudine economică extraordinar de serioasă în cadrul zonei euro, am dorit să examinăm relevanţa aurului ca activ strategic pentru investitorii din această zonă, în vederea protejării portofoliilor şi a diminuării riscurilor sistemice cărora trebuie să le facă faţă. Concluzia cercetării realizate de către NFA oferă dovezi că aurul aduce valoare particulară din poziţia de diversificator strategic într-un portofoliu european. În cuvinte mai simple, când este utilizat drept activ de fundaţie, aurul conservă avuţia".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb