INVESTIŢIA ÎN AUR Utah, primul stat din SUA care a introdus plata cu monede din aur şi argint la valoarea metalului

Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 ianuarie 2012

Utah a devenit, anul trecut, primul stat din SUA care a admis prin lege folosirea monedelor din aur şi argint, emise de Monetăria americană, ca mijloace de plată la valoarea metalelor din care sunt produse. Moneda "American Eagle" produsă de Monetărie are o valoa-re inscripţionată de un dolar, însă valoarea reală este de 38 de dolari, întrucât este realizată din aur. Legea votată în Utah are ca scop încurajarea populaţiei să folosească monede din aur şi argint ca bani, dar la valoarea metalului preţios folosit, asta dacă reuşesc să găsească un comerciant dis-pus să accepte aşa ceva. Actul legislativ nu are niciun impact şi este pur simbolic, a declarat purtătorul de cuvânt al Monetăriei, Tom Jurkowsky.

Idei privind legalizarea monedelor din argint şi aur au fost luate în calcul, anul trecut, şi în alte state americane precum Montana, Missouri, Colorado, Idaho şi Indiana. Tot anul trecut, au existat discuţii în Elveţia privind introducerea în circulaţie a francului din aur, care ar urma să circule în paralel cu moneda oficială, francul elveţian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb