Societatea Iassyfarm SA a raportat în trimestrul al treilea o cifră de afaceri de 42.119.308 lei, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a înregistrat în aceeaşi perioadă o pierdere netă de 71,275 lei. Activele societăţii la această dată sunt de 32.379.431 lei, în creştere cu 16.6 % faţă de perioada similară a anului precedent.
Florentina Miron, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Iassyfarm SA, a declarat: "Compania a făcut investiţii importante în amenajarea depozitului pentru a atinge nivelul cerut conform normelor de distribuţie farmaceutică cerute de Uniunea Europeană. De asemenea se va investi în deschiderea a trei noi farmacii până la sfârşitul anului. Aceste investiţii, coroborate cu reducerea preţurilor la medicamente impusă de Ministerul Sănătăţii, au afectat profitul la 9 luni, dar vor aduce rezultate in anii următori".
Iassyfarm are în prezent 34 de farmacii şi un număr de 196 de angajaţi. Iassifarm se ocupă cu distribuţia cu ridicata şi cu amănuntul a produselor farmaceutice prin farmacii proprii sau închiriate. Compania a aprobat recent în AGA schimbarea denumirii în "Ropharma" şi mutarea sediului social din Iaşi în Braşov. De asemenea, compania este în curs de majorare de capital cu suma de 3.000.000 lei prin aportul în numerar al acţionarilor existenţi la data de înregistrare de 20.09.07. Compania scoate pe piaţă 30 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei, dreptul de preferinţă pentru subscrierea de noi acţiuni facandu-se în limita capitalului social deţinut la data înregistrării de către acţionarii societăţii. Perioada de subscriere se va încheia în data de 24 decembrie 2007.