• În septembrie, intrările de capital au depăşit ieşirile cu 32%
Sumele intrate în piaţa de capital în luna septembrie au depăşit 318 milioane de RON, cu 78,65 milioane de RON mai mari decît cele care au ieşit din piaţă, potrivit celor mai recente date furnizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Din acest motiv, cumpărările totale de acţiuni în septembrie au fost mai mari decît vînzările cu peste 100 de milioane de RON.
Iulian Panait, preşedintele "KTD Invest", ne-a declarat: "Intrările nete de capitaluri străine pe piaţa bursieră autohtonă au fost în luna septembrie de peste 100 milioane lei noi, adică aproximativ jumătate din suma totală aferentă întregului an 2005. Aşa cum era şi firesc, cei mai mulţi bani s-au orientat către acţiuni, interesul pentru obligaţiuni fiind aproape inexistent".
În ceea ce priveşte ţara de origine a cumpărătorilor şi vînzătorilor, este interesant de constatat că cea mai ridicată valoare au avut-o plasamentele făcute de investitori din ţări precum Aus-tria, Statele Unite ale Americii, Grecia, şi altele. Astfel, se detaşează ca sectoare de interes pentru investitorii străini fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, unde cele mai mari cumpărări şi vînzări le-au efectuat investitorii din Austria, Irlanda şi Marea Britanie, fabricarea preparatelor farmaceutice - unde preponderent au acţionat investitori din Insulele Cayman, Cipru şi Grecia.
Comerţul cu ridicata al calculatoarelor a devenit un sector important pentru investitorii din Suedia, Austria, Marea Britanie, la fel şi cel al manipulărilor reprezentat de ţări ca Olanda şi Cipru. Interesul crescut a fost manifestat de investitori şi în luna septembrie pentru activităţile de intermediere financiară şi monetară.
Preşedintele KTD afirmă: "Din repartiţia fondurilor pe sectoare de activitate ne reţine atenţia un fapt absolut remarcabil: intrările nete pe domeniul < alte tipuri de intermedieri financiare > sînt de aproximativ 100 milioane lei noi adică aproape cît suma netă totală. Aceasta confirmă o dată în plus (dacă mai avea nevoie cineva de încă o confirmare) faptul că în luna septembrie investitorii străini au cumpărat masiv acţiuni SIF".
Investiţiile străine pe piaţa românească de capital (volumul cumpărărilor) au totalizat peste 1,9 miliarde de RON în cele nouă luni ale anului. Intrările pe piaţă au însumat în aceeaşi perioadă 1,3 miliarde de RON, iar sumele care au ieşit din piaţă au fost de peste un miliard de RON.
Tot în perioada ianuarie-septembrie au intrat pe piaţa românească de capital 822 de investitori, din care 247 persoane juridice - şi au ieşit din piaţă 140 de investitori din care opt persoane juridice. În septembrie, au intrat pe piaţa românească de capital 81 de investitori - 14 de persoane juridice - şi au ieşit din piaţă 29 investitori.
Volumul vînzărilor de obligaţiuni pentru luna septembrie a fost de peste 4 milioane de RON, în acelaşi timp nefiind cumpărată nici o obligaţiune.