Creşterea numărului de locuri de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi desemnarea unei echipe de management şi operaţiuni care să colaboreze cu comunităţile locale, precum şi respectarea celor mai bune practici de mediu, sunt punctele principale pe care le vor urmări în perioada următoare investitorii Cupru Min, se arată într-un comunicat de presă al Bay Front Capital Partners şi Roman Copper Corp. Potrivit Agerpres, comunicatul arată: "Pe măsură ce avansăm împreună cu Guvernul român pentru a ajunge la un acord final, prioritatea noastră este să desemnăm o echipă de management şi operaţiuni capabilă să pună în valoare potenţialul minei. Această echipă va colabora cu comunităţile locale, inclusiv cele din Lupşa, Abrud şi întregul judeţ Alba, implicân-du-se total în viaţa socială şi culturală a regiunii".
BayFront Capital Partners, cu sediul în Toronto, Canada, este o bancă de investiţii specializată în finanţarea companiilor private din metalurgie şi minerit, energie, agricultură, tehnologie şi biotehnologie. Instituţia deţine o experienţă vastă în industria minieră, având în portofoliu tranzacţii în întreaga lume în valoare de miliarde de dolari.
Roman Copper Corp. a fost înfiinţată, la finele anului 2011, de către BayFront special pentru a participa în licitaţia pentru Cupru Min.
Investitorii au precizat că Roman Copper Corp. şi BayFront nu au nicio legătură cu Stephen Roman sau cu Frank Timiş.
În data de 26 martie, Roman Copper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare la licitaţia organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min SA Abrud, la preţul de 200,772 milioane euro, preţul de pornire fiind de 57,363 milioane euro.