IOHANNIS, DESPRE CONDIŢIONAREA FONDURILOR EUROPENE: "Nu cred că România va fi afectată"

V.D.
Politică / 4 mai 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că nu crede că România va fi afectată de condiţionarea anunţată de Comisia Europeană în privinţa accesului la fondurile europene.

"Eu nu cred că România va fi afectată de această condiţionare, nu am motive să cred aşa ceva, chiar dacă în politica internă apar contradicţii, contondenţe, chiar şi acuzaţii între actorii politici şi foarte multă lume, printre care şi eu, este nemulţumită de cum s-a lucrat, de exemplu, pe legile Justiţiei. În ansamblu nu cred că cineva va pune la modul serios sub semnul întrebării existenţa statului de drept în România şi sper să nici nu ajungem vreodată acolo, să se pună sub semnul întrebării statul de drept în România. Ar fi o catastrofă", a spus Iohannis, cu privire la propunerea Comisiei Europene de restrângere a accesului la fondurile UE pentru ţările membre care încalcă statul de drept, conform proiectului de buget comunitar pentru perioada 2021 - 2027.

Totodată, el a arătat că nu a discutat pe această temă cu omologii săi bulgar, Rumen Radev, şi austriac, Alexander Van der Bellen, în cadrul întâlnirii trilaterale avute la Ruse.

"Nu cred că vine ca o surpriză pentru nimeni, această discuţie se poartă de foarte multă vreme să se introducă statul de drept ca şi criteriu. Mai este mult de lucru până când se cuantifică aceste criterii, fiindcă în definitiv ne dorim să avem proceduri foarte transparente şi uşor de urmărit, dar cred că este un pas important şi care trebuie făcut", a mai spus şeful statului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb