Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi referindu-se la acuzaţiile lansate la adresa sa de Liviu Dragnea, că "acest infractor, Dragnea, care s-a cocoţat în fruntea statului, progresează semnificativ în domeniul fake news" şi că acesta este disperat pentru că apar tot mai multe informaţii despre infracţiunile pe care le-a comis, astfel că încearcă, prin manipulare, să aducă în atenţie alte lucruri. Şeful statului a comentat ironic că politica românească s-a schimbat, trecând de la Caragiale, la bileţelul roz pierdut şi apoi la valize, făcând aluzie la valiza de documente invocată de jurnaliştii Rise Project care au început o serie de dezvăluiri referitoare la Tel Drum şi la Liviu Dragnea, precum şi la valize cu dosare vizându-l pe şeful statului adusă luni la Parlament de liderul PSD.
"Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului. Iar Dragnea, care s-a cocoţat în vârful statului, progresează. Din păcate nu în statul de drept, ci în fake news. Ce a prezezentat ieri este ceea ce azi se numeşte fake news. Mai demult se numeau minciuni", a declarat astăzi preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, conform News.ro.
El a spus că Liviu Dragnea este acum disperat pentru că apar tot mai multe informaţii despre infracţiunile pe care le-a comis, astfel că încearcă să aducă vorba despre alte lucruri prin manipulare.
"Nu pot să nu menţionez valizele şi constat cu tristeţe că si în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut Caragiale, apoi acea fază ciudată cu bileţelul roz pierdut şi regăsit, iar acum valiza. Contrar celor vehiculate de mincinoşi, nu ştiu ce e cu această valiză, dar jurnaliştii am înţeles că vor arăta ce conţine această valiză. (...) Este disperat (Liviu Dragnea, n.r.), se arată tot mai mult că are probleme majore şi caută să aducă vorba despre alte lucruri, încearcă metode de manipulare", a spus Iohannis.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2018, 15:01)
Ce autocritic e "infractorul cocotat in fruntea statului " !!! Inpresionanta sinceritate ! Felicitari !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2018, 15:19)
Amice, replica ta "ba tu" este tiganeasca.
Recunoaste si tu, daca te tin curelele, ca Dragnea este un infractor condamnat.
Recunoaste faptul.
Romaneste.
Despre Iohannis vorbim alta data, dar nu tiganeste.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2018, 16:10)
Am o vaga banuiala ca ,dupa stilul imperativ si abordare , anonimul de la 1.1. este "insusi MAKE" .Cat despre Dragnea ,sub un munte de acuzatii se afla un fas de dovezi .Sa mesteci acuzatii ,ca guma ,e usor sa gasesti dovezi reale , incriminatoare si necontrafacute e mai complicat .Mai cauta !
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Jos prostia, jos hotia! în data de 06.11.2018, 17:49)
Am o mare certitudine (si nu doar "o vaga banuiala") ca esti un mare idiot. Inca nu te-ai trezit la realitatea romaneasca ca sa realizezi ca in cazul Dragnea, sub un munte de acuzatii se afla un hot marunt, cu mustata care sacrifica o tara pentru a scapa de binemeritata puscarie.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2018, 19:30)
Toroipan contra floreta .Ce jalnic !
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.11.2018, 18:32)
L-ai ghicit; imperatorul, i s-ar potrivi de minune.