Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi referindu-se la numirea Adinei Florea la conducerea DNA, că există un aviz negativ de la CSM, care trebuie să dea de gândit şi a avertizat că nu va accepta să facem paşi înapoi în lupta anticorupţie.
"România nu poate face paşi înapoi în lupta anticoruptie, este inadmisibil. Nu voi accepta nicodată aşa ceva. Pentru asta, este nevoie în fruntea DNA de o persoană independentă, care să îşi asume această luptă împotriva corupţiei", a declarat Iohannis, potrivit News.ro.
Acesta a spus că sunt probleme grave şi în modul în care se aplică procedurile privind această numire, având în vedere avizul negativ al CSM, care conţine lucruri foarte grave.
"Apar probleme grave în felul in care se aplica procedurile. Avem un aviz negativ de la CSM care conţine lucruri foarte grave care trebuie să ne dea de gândit. Am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri, dar nu voi accepta nimic care reprezintă un pas înapoi în lupta anticorupţie", a adăugat şeful statului.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat, luni, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef la Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile unui aviz negativ al CSM pe această numire.
1. fără titlu
(mesaj trimis de orwell în data de 18.10.2018, 11:36)
Pariu ca o vei numi? Faci parte din "joc"...dai din gura atat cat sa nu-ti pierzi electoratul insa faci pe placul coruptilor. Motanul Felix sa traiasca...el v-a unit pe toti !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2018, 11:47)
Precedentul e creat deja. Nici LK nu a avut aviz favorabil!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de MIHAI în data de 18.10.2018, 11:52)
SI DACA VA VENI IN LOC SERBAN NICOLAE?!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de orwell în data de 18.10.2018, 12:06)
N-are cum...urmatorul pe lista PSD este Fane Spoitoru
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2018, 15:24)
E, asa DA!. Poate in aceasta situatie e mai bine s-o accepte pe doamna. E cam riscant sa vrea o alta persoana. Uite ce a patit daca nu a vrut s-o numeasca pe Shaideh!