IONUŢ DUMITRU, RAIFFEISEN BANK: ''Riscurile rămân în continuare pentru un deficit mai mare pentru anul viitor''

A.I.G
Bănci-Asigurări / 17 decembrie 2019

''Riscurile rămân în continuare pentru un deficit mai mare pentru anul viitor''

Riscurile rămân în continuare pentru un deficit mai mare pentru anul viitor, prognozele macroeconomice par prea optimiste, a declarat, marţi, Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank România, cu privire la proiectul de buget pentru anul 2020, informează Agerpres.ro.

Acesta a mai adăugat: "În primul rând, la nivelul ipotezelor macroeconomice noi avem un scenariu mai conservator. Peste 4% creştere economică în 2020 mi se pare greu de realizat, iar pe partea de cheltuieli rămâne de văzut dacă pot reduce atât de mult cheltuielile pe PNDL (programul Naţional de Dezvoltare Locală n.r), că aceasta se pare că e miza majoră".

El a menţionat că la venituri în proiectul de buget nu au fost eliminate veniturile din supraacciza la carburanţi, iar pe partea de cheltuieli a fost inclusă majorarea punctului de pensie conform legislaţiei în vigoare.

Ionuţ Dumitru a mai adăugat: "Pe cheltuieli ceea ce mi se pare notabil în primul este aceasta reducere de cheltuielilor de investiţii pe PNDL şi încercarea de a o suplini cu fonduri europene. Ceea ce pe hârtie nu pare rău, ca intenţie, dar realitatea ne-a arătat că nu prea suntem în stare să luăm fonduri europene ceea ce înseamnă că investiţiile vor fi cel mai probabil mici anul viitor".

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023 publicat marţi dimineaţa pe site-ul Ministerului Finaţelor Publice.

Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.

Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb