IORDACHE A SUSŢINUT DIN NOU URGENŢA PROIECTELOR ADOPTATE DE GUVERN: "Doresc să transmit un semnal de calm către toţi cei care protestează"

Gabriel Tănase
Politică / 1 februarie 2017

Florin Iordache (Sursa foto: captură Youtube)

Florin Iordache (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 20:33 Iordache: "Oamenii protestează cu argumente preluate de pe reţelele sociale"

Oamenii protestează cu argumente preluate "de pe reţelele sociale", şi încearcă să explice că modificările nu afectează lupta anticorupţie, a scris pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, făcând o serie de precizări pe tema OUG privind Codurile penale.

Iordache a scris: "Oamenii au ieşit în stradă, indignaţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, folosind argumente preluate de pe reţelele sociale. Doar că nu e nimic secret, ilegal sau imoral în caracterul acestei ordonanţe. Şi voi explica acest fapt cu contra-argumente la «argumentele» vehiculate pe reţelele sociale. Îi îndemn pe toţi cei care şi-au strigat în stradă nemulţumirile să citească cu atenţie şi responsabilitate, cu ochii lor şi nu «prin ochii altora», atât textul ordonanţei de urgenţă".

El susţine că sunt false acuzaţiile potrivit cărora modificările Codurilor penal şi de procedură penală nu se pot face prin OUG, pe motiv că şi Guvernul Cioloş a luat măsuri similare.

El a precizat: "Guvernul Ciolos a operat 151 de modificări în ambele Coduri, multe dintre ele fiind considerate la limita constituţionalităţii de către Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România. (...) PSD nu a creat niciun fel de precedent şi nici nu a făcut ceva nemaivăzut".

Iordache spune şi că nu se va dezincrimina abuzul în serviciu, pentru că OUG doar rezolvă un text "ambiguu" şi neconstituţional "Prin noua formă, am clarificat infracţiunea de abuz în serviciu sub două aspecte: a) ca infracţiune de corupţie, sub incidenţă penală, atunci când prejudiciul depăşeşte valoarea de 200.000 de lei SAU reprezintă vătămare gravă, certă şi efectivă a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice; b) sub incidenţa Codului muncii, atunci când prejudiciul este mai mic de 200.000 de lei", mai spune el.

Ministrul afirmă că este falsă şi acuzaţia potrivit căreia Autorităţile se protejează de răspundere cu privire la acte normative şi pot fura sub limita de 200.00 de lei.

Acesta mai spune: "Prin Ordonanţă menţionăm că faptele de abuz în serviciu nu se pot aplica în cazul emiterii, aprobării sau adoptării de acte normative. Actele normative, chiar şi la nivelul administraţiei locale, reprezintă reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte tuturor, şi se diferenţiază de actele administrative individuale, care produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte (exemplu: hotărâri de consiliu local de atribuire a administrării unor servicii)".

Ministrul face un apel la "calm şi luciditate".

Iordache a declarat: "Poate comunicarea din ultimele zile a fost deficitară şi am dat ocazia rău-voitorilor la interpretări forţate. Tocmai de aceea, sper ca acest mesaj să clarifice aspectele considerate controversate".

(M.I.)

-------

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a făcut, astăzi, o declaraţie de presă la Parlament în care a susţinut din nou oportunitatea şi urgenţa proiectelor adoptate de Guvern care vizează modificarea legislaţiei penale şi a lansat un apel la calm celor care protestează.

Ministrul a refuzat să răspundă la întrebarările ziariştilor, relatează News.ro.

Florin Iordache a afirmat: "Referitor la cele două proiecte de lege care vizează eliminarea unei posibile sancţiuni de la CEDO, am ţinut cont de toate observaţiile pe care le-am primit şi oportunitatea a stabilit-o Ministerul Justiţiei înaintând către Parlament două proiecte de legi care vor fi dezbătute în procedură de urgenţă în perioada următoare. Am plecat de la nişte condiţii foarte clare, acelea care vizează în primul rând recuperarea prejudiciilor, supraaglomerarea care există la nivelul penitenciarelor. Vreau să vă spun că proiectul legii graţierii nu vizează nici criminali, nici violatori, nici cei care au făcut fapte grave, nici corupţi şi nu vizează persoane sau oameni politici".

Ministrul a ţinut să precizeze că prin aceste măsuri de politică penală a urmărit "asigurarea unui echilibru între puterile statului".

El a adăugat: "Referitor la abuzul în serviciu, emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative există deja în Codul penal actual la conflictul de interese articolul 300 alineatul 2, deci nu este un element de noutate absolută în legislaţia din România. Cu referire la stabilirea plafonului de 200.000 lei, am avut în vedere legislaţia internaţională, Convenţia naţiunilor unite împotriva corupţiei, jurisprudenţa CEDO, opiniile Comisiei de la Veneţia, decizia CCR 405 pe 2006, prevederile Codului penal actual".

Florin Iordache a susţinut că "afirmaţiile şi opiniile emise în necunoştinţă de cauză, fără o înţelegere corectă, în sensul că sunt dezincriminate faptele de abuz în serviciu dacă prejudiciul este sub 200.000 lei, sunt eronate".

Ministrul a subliniat: "Şi această ordonanţă de urgenţă va veni în Parlament. Dumneavoastră, comisiile specializate, aveţi obligaţia să vă aplecaţi cu maximă urgenţă şi să stabiliţi dacă mai trebuie sau nu mai trebuie făcute modificări pentru că legile se fac în Parlament şi se aplică de către judecători şi procurori".

În încheiere, ministrul Justiţiei a lansat un apel la calm către toţi cei care protestează în întreaga ţară faţă de deciziile Guvernului privind modificarea legislaţiei penale. Iordache a conchis:"Noi am comunicat, dar din păcate s-a comunicat trunchiat, fiecare citeşte legea cum doreşte şi o interpretează în acelaşi fel. Doresc să transmit un semnal de calm: toţi cei care protestează - e un drept constituţional al dumnealor. Şi la Ministerul Justiţiei, toţi cei care au dorit să protesteze, i-am aşteptat, am discutat cu dumnealor, în schimb oportunitatea este a ministrului, iar ultimul cuvânt îl aveţi dumneavoastră, colegii mei parlamentari".

El a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor.

Înaintea declaraţiei ministrului, mai multi parlamentari ai Uniunii Salvaţi România (USR) au protestat la sala de grup a deputaţilor PSD şi au afişat pancarte pe care scria "Ruşine" şi "La închisoare, nu la guvernare".

Iordache a vrut să facă declaraţia în faţa sălii de grup a PSD, însă atunci când şi-a început declaraţia parlamentarii USR au scandat scandat "Ruşine" şi "Altă întrebare". Ministrul şi-a întrerupt declaraţia şi a susţinut-o apoi în sala de grup a PSD.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Calm Tovarasi.

    Va mai dau 100 lei la salariu.

    Exact ca Ceausescu. 

    1. PSD a dat banii inainte si tot degeaba. Se pare ca tinerii au inceput sa inteleaga ce inseamna sa lupti pentru democratie si libertate. Mai urmeaza jertfa suprema ca in '89....

      Jertfa supremă pentru Securitatea ceaușistă.

      Ăia din '89 au fost căsăpiți de securiști pentru că cerea libertate, ăștia vor abuzuri securiste. :)))))))))) 

      PSD a facut mizerii (nu foarte grave) din prostie...pnl sunt ipocriti. toti sunt la fel de prosti si de hoti (sau mai exact de 'abuzisti' in serviciu). Nu mi se pare nimic special..nimic de Revolutie, desi doar o Revolutie adevarata e singura solutie sa ii schimbe pe toti in normalitate. USR sunt periculosi ca nu se stie exact ai cui sunt. Pana aici nimic special. Cel mai grav e ca tinerii aia din strada habar nu au de ce sunt acolo. Stiu ei de pe facebook si what's up..ca psd si comunistii au furat 'ceva' si dau drumul la hori pe strada..si atat. Nu au cea mai mica idee despre ce e vorba exact. Multi nici nu stiu cine e premier acum. Nu au televizor, nu citesc ziare..si se uita pe facebook doar la titlurile cu like-uri multe. Au vazut ei pe facebook, instagram si tweeter ca e [citez] : cool, misto, interesant..sa fie in strada sa topie pe acolo. Personal am discutat cu tineri de facultate, doctoranzi...despre proteste si habar nu au ce si cum. Spuneau: iesim sa nu fie dragnea premier (de parca acum nu e tot el,indirect, prin Grindeanu). De fapt nici nu conteaza exact ce au facut tampitii din politica....ingrijorator pentru Romania si viitorul ei este faptul ca tinerii (multi corporatisti si it-sti care cred ca USA e ceva bun ca le da salarii mici pe ore lucrare peste program) nu au nici cea mai mica idee despre componenta clasei politice....nu stiu cine conduce Romania..nu stiu sferele de influenta care conduc Romania si nici nu le pasa. Nu voteaza.Si esential sunt foarte usor influentabili! Un popor de oite tinere si oarbe e un popor fara viitor. Protestele sunt legitime dar trebuie facute de oameni constienti si informati. Pa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb