Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, îndeamnă populaţia să scape de spectrul fricii de a deţine aur, amintind de perioada comunistă când deţinerea de aur era pedepsită cu închisoarea.
"Trebuie să scăpăm de teama de a deţine aur, să scăpăm de teama cuvântului < cocoşel > (n.r. monedă de aur), care aminteşte de anii "50, când aproape un milion de oameni au fost închişi sau bătuţi la tălpi pentru că deţineau aur", a declarat Isărescu, referindu-se la monedele de aur de 20 franci, de 24 de carate, care aveau pe una din feţe cocoşul galic şi a căror deţinere de către populaţie era interzisă.
De asemenea, Mugur Isărescu a subliniat faptul că tezaurul Băncii Naţionale există integral: "Tezaurul a fost văzut. Aurul există. Tezaurul este acolo pentru a avea încredere într-o ţară şi în moneda naţională", a spus guvernatorul BNR, în cadrul unui simpozion consacrat lucrărilor de restaurare a vechiului sediu al Băncii Centrale a României.
Singura bancă locală care vinde aur clienţilor de retail, Piraeus Bank, a înregistrat o creştere semnificativă a cererii din partea clientelei, luna iunie fiind cea mai aglomerată din cele nouă luni de când a intrat pe această nişă.
Perspectiva creşterii inflaţiei după majorarea TVA a determinat mulţi oameni să se retragă spre cel mai sigur plasament în vremuri agitate, aurul, vănzările băncii ridicându-se cu 40%, clienţii cumpărând peste opt kilograme de aur în lingouri.
În acelaşi timp, rezerva de aur a ţării noastre s-a menţinut, la 30 iunie, la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia se ridică la circa 3,37 miliarde euro.
Un gram de aur valorează în prezent circa 130 de lei, potrivit cotaţiei stabilite de BNR.
citeste Operatorii de metale preţioase: Aurul nu va scădea sub 1.000 de dolari/uncie