Israelul, atacat masiv cu rachete din Fâşia Gaza

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 mai 2019

Israelul, atacat masiv cu rachete din Fâşia Gaza

Peste 450 de rachete au fost lansate către Israel, la finalul săptămânii trecute, de militanţii din Fâşia Gaza, iar forţele armate israeliene au ripostat prin bombardarea a 260 de poziţii Hamas, în confruntare pierzându-şi viaţa un israelian şi zece palestinieni, conform presei străine.

Rachetele au ajuns până în Be'er Sheva, oraş aflat în centrul Israelului.

O sursă apropiată grupării palestiniene Hamas a declarat, conform Haaretz, că organizaţia lansează atacurile din cauză că guvernul israelian a implementat greu înţelegerile la care au ajuns cele două părţi.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că ţara sa va continua "să atace masiv" Fâşia Gaza, având ca ţintă elementele teroriste din regiunea palestiniană.

Netanyahu a spus, citat de cotidianul The Jerusalem Post, că "Hamas nu este responsabilă doar pentru atacurile şi acţiunile sale, ci şi pentru activităţile Jihadului Islamic, astfel că va plăti un preţ foarte mare pentru acest lucru".

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, şi-a exprimat susţinerea faţă de Israel şi a condamnat atacul cu rachete. Acesta a afirmat: "Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian s-au implicat într-un alt act de terorism, lansând sute de rachete la întâmplare spre comunităţile civile israeliene. SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru".

Departamentul de Stat din SUA a precizat: "Lansăm un apel responsabililor pentru violenţe să înceteze imediat agresiunea. Suntem alături de Israel şi susţinem pe deplin dreptul său la autoapărare împotriva acestor atacuri odioase".

Şi Uniunea Europeană a cerut "încetarea imediată" a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel.

"Este urgent să remediem această situaţie periculoasă, ca să fie protejată viaţa civililor. Israelienii şi palestinienii au dreptul să trăiască în pace, în siguranţă şi cu demnitate", a declarat Maja Kocijancic, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, subliniind: "Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei".

Organizaţia Naţiunilor Unite a transmis că lucrează împreună cu autorităţile din Egipt pentru reinstaurarea unui armistiţiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb