Istoricul privatizării "Cupru Min"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 29 martie 2012

Istoricul privatizării "Cupru Min"
  • document ataşat Obligatiile S.C. CUPRUMIN S.A. pe probleme de protectia mediului
    apasă aici pentru a descărca.

    "Cupru Min" S.A. Abrud a fost lansată de două ori la privatizare de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pe parcursul anului 2008, potrivit unui document oficial pe care ministrul economiei Lucian Bode ni l-a înmânat.

    A. Prima încercare de privatizare:

    Anunţul privind oferta de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut de AVAS la S.C. "Cupru Min" S.A. Abrud a fost publicat în presa internă şi internaţională la data de 28 mai 2008, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 6 august 2008.

    În urma publicităţii efectuate, au fost cumpărate două dosare de prezentare, din partea SC "Energo Mineral" SA Bucureşti şi "Mineco" AG Elveţia.

    În contextul aderării României la Uniunea Europeană, procesul de privatizare a societăţilor comerciale deţinute de stat a fost monitorizat de experţii Comisiei Europene, astfel încât acesta să se deruleze cu respectarea principiilor comunitare în materie de ajutor de stat. În acest sens, documentele de privatizare întocmite de AVAS pentru S.C. "Cupru Min" S.A. au fost transmise Comisiei Europene în vederea obţinerii unui punct de vedere.

    După analizarea documentaţiei de privatizare de experţii Comisiei Europene, aceştia au solicitat autorităţilor române să elimine condiţiile ataşate metodei de privatizare, în caz contrar urmând să se procedeze la deschiderea procedurii de investigaţie şi să solicite ordin de suspendare.

    După consultările cu experţii Comisiei Europene, AVAS a revocat oferta sa prevăzută în Nota privind propunerea de vânzare a acţiunilor deţinute la "Cupru Min".

    Infograma prin care Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE a transmis scrisoarea Comisiei Europene, se recomandă următoarele:

    Pentru evitarea elementelor de ajutor de stat, statul trebuie să vândă acţiunile pe care le deţine la o companie, în cadrul unei licitaţii necondiţionate, deschise şi transparente, celui care prezintă oferta cea mai mare; nu trebuie ataşate procesului condiţii care pot reduce preţul şi care nu sunt acceptabile unui operator economic;

    În baza documentaţiei de privatizare a "Cupru Min", Comisia Europeană a concluzionat că privatizarea planificată pentru "Cupru Min" ridică probleme din punct de vedere al regulilor privind ajutorul de stat, deoarece conţine condiţii specifice (menţinerea obiectului de activitate pentru o perioadă de minim zece ani, menţinerea contractului de cooperare, investiţii obligatorii tehnologice şi de mediu) care pot reduce preţul de vânzare;

    Comisia Europeană sugerează autorităţilor române să suspende măsurile respective prin schimbarea modalităţii de privatizare sau prin notificarea procesului de privatizare.

    Serviciile Comisiei precizează că, în cazul în care autorităţile române nu procedează la luarea tuturor măsurilor necesare în vederea eliminării potenţialelor elemente de ajutor de stat în cadrul contractului de privatizare, vor fi nevoite să recomande Comisiei Europene deschiderea procedurii de investigaţie în conformitate cu art. 88 (2) al Tratatului şi să solicite ordin de suspendare conform art. 11(1) al Regulamentului CE nr. 659/1999.

    Pentru evitarea declanşării procedurii de investigare asupra procesului de privatizare a "Cupru Min" şi emiterea unui ordin de suspendare de Comisia Europeană, AVAS a hotărât revocarea ofertei de vânzare a companiei din Abrud, un anunţ publicitar în acest sens fiind publicat în presă la data de 30 iunie 2008.

    B. A doua încercare de privatizare:

    La recomandarea Comisiei Europene, a fost modificată Strategia de privatizare a societăţilor din minerit (.........) printre care şi SC "Cupru Min" SA, "prin metoda licitaţiei cu strigare, competitivă, transparentă, nediscriminatorie şi necondiţionată, la cel mai bun preţ oferit, superior valorii preţului de ofertă. Preţul de ofertă se stabileşte pe baza unui raport de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat independent, indiferent dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile prevăzute la art. 70 şi următoarele din Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare".

    În derularea procesului de privatizare se au în vedere următoarele:

    - privatizarea să se realizeze printr-o procedură deschisă, transparentă, nedescriminatorie şi necondiţionată;

    - privatizarea să se realizeze pentru întregul pachet de acţiuni deţinut de instituţia publică implicată;

    - privatizarea să se realizeze prin respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare din domeniul protecţiei mediului.

    La recomandarea Comisiei Europene au fost eliminate condiţiile ataşate metodei de privatizare şi o nouă ofertă de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut de AVAS la "Cupru Min" a fost publicată în presa internă şi internaţională, la data de 10 octombrie 2008, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 15 ianuarie 2009.

    În urma publicităţii efectuate au fost cumpărate două dosare de prezentare, de către "Eastern Minerals Corporation" România şi "A-TEC Industries" Austria.

    În anul 2008, lansarea la privatizare a companiei s-a făcut în condiţiile în care era în vigoare Contractul de cooperare încheiat în baza Strategiei de privatizare a societăţilor din minerit aprobată prin HG nr. 590/2006.

    Conform acestei Strategii, în cadrul etapei de restructurare, pentru continuarea, dezvoltarea şi eficientizarea activităţii miniere din perimetrul Roşia Poieni, societatea nedispunând de resurse financiare, "Cupru Min" a încheiat cu un investitor, respectiv consorţiul format din SC "Energo Mineral" SA Bucureşti, SC "Cuprom" SA Bucureşti şi IPRONEF SA Bucureşti, un contract de cooperare, investitorul angajându-se la efectuarea de investiţii tehnologice şi de mediu, la plata unei sume către societate, precum şi la preluarea unui anumit număr de salariaţi. Contractul de cooperare a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire pe perioade succesive de câte maxim 5 ani, dar nu mai mult de 20 ani de la data finalizării (30.08.2007).

    Contractul de cooperare a fost reziliat în anul 2009, din motive precum: actuala criză economico-financiară; lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte Contractul de cooperare care nu putea fi pus la dispoziţia potenţialilor investitori prin intermediul Camerei de date fără acordul celor două părţi care au încheiat acest contract, consorţiul reprezentat de Energo Mineral nedându-şi permisiunea în acest sens.

    În condiţiile specifice anului 2008, evaluarea societăţii a condus la un preţ de ofertă de 35,31 lei/acţiune, respectiv 85.405.461 lei pentru întreg pachetul de acţiuni.

    Motive care au condus la iniţierea privatizării "Cupru Min"

    Societatea are capacităţi de producţie de 80.000 t/an, însă din cauza gradului mare de uzură fizică şi morală a utilajelor şi instalaţiilor productive, în anul 2010 a înregistrat un grad de utilizare de circa 31,5%, reprezentând o producţie de 25.160 tone.

    Societatea a depus eforturi deosebite pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare, astfel că, începând cu anul 2010, exerciţiul financiar s-a încheiat cu profit (18,8 milioane lei), iar la sfârşitul anului 2011 a înregistrat o cifră de afaceri netă de 150,6 milioane lei şi, respectiv, un profit net de 30,7 milioane lei, potrivit documentului citat. La finalul anului trecut, valoarea datoriilor a fost de 64,4 milioane lei, la o valoare a capitalurilor proprii de 32,6 milioane lei.

    "Societatea a depus eforturi deosebite pentru a demonstra profitabilitatea activităţii în vederea creşterii atractivităţii la privatizare, dar fără o infuzie de capital nu-şi poate continua activitatea în condiţiile actuale mai mult de un an. Încetarea activităţii societăţii şi implicit pierderea licenţei de exploatare ar conduce la minimizarea interesului unor potenţiali investitori în participarea la privatizare, cumpărătorii nefiind interesaţi să preia o societate care nu se afla în stare de funcţionare", se arată în document.

    Conducerea societăţii apreciază că, pentru o exploatare raţională a carierei, este necesară o dezvoltare a capacităţilor actuale de producţie până la circa 3,5 milioane de tone minereu extras şi prelucrat/an, 3,5 milioane tone steril/an şi 1 milion tone minereu/an pentru leşiere (acestea constituind cantităţile minime de exploatat).

    Pentru atingerea cantităţilor de masă minieră prezentate mai sus este nevoie de realizarea unui program de investiţii minime pentru retehnologizarea fluxului tehnologic.

    Investiţiile de capital necesare atingerii acestui deziderat se ridică la suma de circa 78 milioane euro, până în anul 2015, printre care se numără investiţiile de mediu, cele tehnologice şi alte tipuri de investiţii.

    "Cupru Min", în prezent

    În prezent societatea execută lucrări de extracţie şi preparare la o capacitate de 1,5 milioane tone minereu extras şi prelucrat pe an, neutralizarea apelor acide, activităţi de pază şi protecţie a obiectivului, producere de agregate de carieră, cu un număr de 490 persoane.

    La această capacitate, societatea poate funcţiona o perioadă de maxim un an, timp în care este necesară luarea unei decizii pentru continuarea activităţii în condiţiile de retehnologizare sau închiderea activităţii.

    Astfel, deşi societatea obţine profit din activitatea de exploatare, având în vedere datoria către FDEE Transilvania Sud S.A. în valoare de cca 58 milioane lei, compania nu poate contracta credite şi nu dispune de lichidităţi pentru realizarea investiţiilor. Închiderea activităţii "Cupru Min"ar necesita lucrări de ecologizare estimate în "Planul de încetare a activităţii" la o valoare de circa 92 milioane euro, care ar cădea în sarcina statului român.

    Procesul de privatizare a SC "Cupru Min" S.A. a fost iniţiat în anul 2011 de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în contextul programului de guvernare pentru perioada 2009-2012 şi a angajamentului României faţă de Fondul Monetar Internaţional. Finalizarea procesului de privatizare a fost prevăzută pentru 30 aprilie 2012.

    Potrivit documnentului citat, în cadrul procesului de privatizare, cumpărătorul va trebui să îşi asume şi să preia integral, indiferent de natură şi de data apariţiei acestora, obligaţiile, răspunderile şi măsurile de mediu, stabilite de autorităţile de mediu competente în sarcina societăţii sau decurgând din legislaţia aplicabilă în domeniul protecţiei mediului, precum şi obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile privind gospodărirea apelor. Asumarea şi preluarea de către cumpărător a obligaţiilor, măsurilor şi/sau răspunderilor de mediu stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi/sau a celor privind gospodărirea apelor se va realiza prin convenirea unui cuantum investiţional destinat realizării acestora, cel puţin la nivelul celui estimat de conducerea Societăţii, şi reprezintă elemente obligatorii care trebuie incluse în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ce urmează a se încheia, conform art. 127 din HG nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor HG nr.590/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    În cazul în care respectarea obligaţiilor, răspunderilor şi/sau măsurilor privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor, stabilite în sarcina societăţii la data privatizării sau ulterior, impun un cuantum investiţional mai mare decât cel estimat de conducerea Societăţii sau decât cel asumat de cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, cumpărătorul este avertizat că nicio prevedere din oferta de vânzare şi/sau din Dosarul de Prezentare şi/sau din contractul de vânzare-cumpărare, în ansamblu, nu va putea fi interpretată ca limitând răspunderea societăţii la valorile indicate în Dosarul de Prezentare şi/sau în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni; investiţiile privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor necesare pentru conformarea la obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor vor fi realizate, în toate cazurile, integral.

    "Bayfront Capital Partners" din Canada, acţionarul unic al firmei "Roman Copper", va susţine preluarea acţiunilor deţinute de stat la "Cupru Min" Abrud şi plata datoriilor acestora cu participarea unor investitori din Canada, Europa şi SUA, potrivit MECMA.

    "Bayfront Capital Partners" este o companie canadiană cu activităţi de investment banking, care oferă servicii de consultanţă pentru finanţare corporatistă, restructurare financiară şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

    Au fost 18 companii care au cumpărat dosarul de prezentare. Procedura pe care am urmat-o a fost foarte transparentă. La licitaţie au venit patru companii, dintre care una a fost eliminată. Am pornit de la 57,3 milioane de euro şi s-a ajuns la 200,7 milioane de euro, pe care I-a dat societatea "Roman Cooper" din Canada. Eu zic că am obţinut un preţ foarte bun".

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
    Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    targuldeturism.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb