"Frauda fiscală cu TVA se ridică la circa 50 de miliarde de euro în Uniunea Europeană, iar la nivel comunitar se discută propuneri de reformare a sistemului fiscal, printre care impozitarea economiei digitale şi un cadru unic de TVA", a declarat, astăzi, Istvan Jakab, consilier economic la Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
"La discursul său din septembrie, în care a prezentat starea Uniunii Europene, preşedintele Juncker (Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene - n. r.) a menţionat trei priorităţi pentru politica fiscală, atât în scrisoarea de intenţie, cât şi în discursul ca atare, priorităţi care se referă la o piaţă internă mai aprofundată şi mai echitabilă. Cele trei propuneri fiscale pentru care Comisia doreşte să se înregistreze un progres până la anul pe vremea aceasta sunt: o impozitare echitabilă a economiei digitale, partea fiscală consolidată comună a societăţilor şi crearea unui regim definitiv unic la nivelul Uniunii Europene pentru taxa pe valoarea adăugată", a afirmat Jakab, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate, organizată de Deloitte.
În ceea ce priveşte impozitarea economiei digitale, consilierul economic arată că acesta este un subiect controversat, atât pe agenda UE, cât şi pe cea internaţională, potrivit Agerpres.
"Sunt, practic, două măsuri. Este o discuţie la nivel internaţional, la OCDE şi alte foruri, dar putem aştepta până se ajunge la o decizie la nivel internaţional sau trebuie să facem paşi în acest domeniu? Ideea este că trebuie să facem paşi în acest domeniu, pentru că, la nivelul UE, sunt state membre unde au fost adoptate nişte măsuri, iar Comisia Europeană consideră că, în momentul în care se iau măsuri unilaterale la nivel de stat membru, ulterior coordonarea la nivelul UE va fi mai dificilă", a declarat Jakab.
Totodată, în privinţa unui regim comun de TVA, acesta a menţionat că, din estimări, frauda fiscală în acest sector este de 50 de miliarde de euro anual la nivel european.
"Astfel că este nevoie de o modernizare şi de o simplificare a regulilor TVA. CE consideră că propunerile prezentate ar urma să reducă frauda transfrontalieră cu TVA cu în jur de 80%. Sunt trei propuneri importante, cel mai complex ar fi regimul definitiv al TVA pentru comerţul intraUE, propunere complexă care încearcă să elimine neajunsurile sistemului actual, ar fi un pachet TVA pentru IMM-uri şi ar fi reforma cotelor reduse de TVA. Toate cele trei sunt în discuţii şi trebuie citite împreună, pentru a deveni un cadru unic de TVA la nivelul UE", a adăugat expertul.
Potrivit lui Jakab, toate aceste dosare vor continua să fie în discuţie şi în timpul preşedinţiei României.
"Eu cred că, dintre dosarele acestea, nu este niciunul care să fie problematic pentru Guvernul României", a mai spus el.