Italia critică planul de control al frontierelor din Austria şi avertizează asupra repercusiunilor de securitate

Cristina Radu
Internaţional / 4 iulie 2017

Ministrul de Interne italian, Marco Minniti (Sursa foto: Wikipedia)

Ministrul de Interne italian, Marco Minniti (Sursa foto: Wikipedia)

Planul Austriei de a impune controale la frontiere şi de a trimite trupe pentru a opri migrarea din Italia, va avea repercusiuni asupra cooperării în domeniul securităţii între cele două ţări, a declarat astăzi ministrul italian de interne, potrivit Reuters.

Ministrul de Interne, Marco Minniti, a precizat că nu există nicio situaţie de urgenţă vizând trecerea Alpilor prin vama Brenner, ca urmare a declaraţiei unui purtător de cuvânt al ministerului de apărare care a spus că vama va fi inclusă în controale.

Marco Minniti a afirmat: "Sunt sincer surprins de comentariul ministrului austriac al apărării. Aceasta este o iniţiativă nejustificată şi fără precedent care, dacă nu este imediat corectată, va crea inevitabil repercusiuni asupra cooperării în securitate".

Ministrul apărării Doskozil a declarat într-un interviu publicat azi că se aşteaptă ca restricţiile să fie introduse "foarte curând" de-a lungul graniţei alpine cu Italia. Alţi oficiali austrieci, inclusiv ministrul de interne Wolfgang Sobotka, care supraveghează trecerile ca Brenner, au declarat că nu există niciun motiv pentru a introduce controale în prezent, iar Austria îşi va păstra poziţia vigilentă, conform sursei.

Un purtător de cuvânt al ministerului de apărare a spus că controalele ar include Brenner şi că patru vehicule blindate au fost deja dispuse în zonă pentru a bloca drumurile, iar 750 de militari sunt pregătiţi să fie aduşi în 72 de ore pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă: "Acestea nu sunt tancuri de luptă, ci vehicule blindate fără arme care ar putea bloca drumurile, acestea fiind deja folosite în timpul crizei refugiaţilor din 2015/16, la trecerea frontierei Spielfeld (cu Slovenia)".

Austria intenţionează să impună controale la frontiere şi să organizeze trupe pentru a reduce numărul de migranţi care trec de Italia, au afirmat oficialii apărării, acesta fiind un avertisment al Romei şi relansarea gestionării crizei refugiaţilor de către Europa.

Tensiunile dintre ţările UE vizând împărţirea sarcinii emigranţilor au crescut în 2015, când sute de mii de emigranţi,mulţi fugind de războaiele din Africa şi Orientul Mijlociu, au început să vină în UE, prin Grecia, îndreptându-se spre Germania şi Austria.

Un procent de 1% din populaţia Austriei era reprezentată de solicitanţi de azil în acel momentul, fapt ce a contribuit la sporirea sprijinului pentru Partidul Libertăţii de extremă dreapta. Pentru a evita un alt aflux, Austria a spus că va introduce controale la trecerea frontierei prin pasul Brenner dacă s-ar materializa un aflux acolo.

Acest lucru nu s-a întâmplat încă, dar Italia a cerut recent altor ţări din UE să o ajute să facă faţă unei migraţii care ajunge la ţărmurile din sudul Africii, ridicând îngrijorarea că mulţi emigranţi vor apărea în curând la graniţa cu Italia.

Acesta este o problemă controversată în Austria, unde în octombrie sunt programate alegeri parlamentare, cu o importanţă majoră în ceea ce priveşte imigraţia.

Austria a coordonat anul trecut împreună cu ţările balcanice din apropiere activitatea de închidere efectivă a căii principale de intrare a migranţi în Europa. Măsura a dus la plângeri deoarece aceasta subminează principiul UE de liberă circulaţie, deşi Viena declară că a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a-şi proteja graniţele.

Italia, alături de alte state de pe marginea blocului, s-a plâns că acum poartă greutatea şi costul crizei migranţilor. Aceasta a declarat însă anul trecut că orice plan de introducere a controalelor la Brenner, o legătură rutieră şi feroviară majoră între nordul şi sudul Europei, ar încălca legea UE, conform agenţiei de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb