Italia şi UE, concilieri în privinţa bugetului

E.M.
Internaţional / 26 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Italia şi Comisia Europeană vor face eforturi în zilele următoare pentru a-şi apropia poziţiile cu privire la proiectul de bugetul pe 2019 al Italiei, care potrivit executivului comunitar încalcă legislaţia europeană pentru că nu prevede o reducere suficientă a datoriei publice, transmite Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a avut sâmbătă seară o întâlnire cu premierul Italiei, Giuseppe Conte pentru a discuta subiectul bugetului Italiei.

"Munca va continua în zilele următoare pentru ca părţile să îşi apropie punctele de vedere şi să caute o soluţie orientată spre viitor" a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene la finalul reuniunii.

Comisia Europeană a făcut miercuri primul pas spre o procedură de sancţionare a Italiei pentru planurile sale bugetare pentru 2019, însă autorităţile de la Roma au afirmat că nu au nicio intenţie de a modifica aceste planuri, ceea ce riscă să agraveze disputa şi ar putea să conducă la aplicarea de amenzi.

Guvernul condus de Giuseppe Conte vrea să majoreze împrumuturile anul viitor pentru a-şi putea respecta promisiunile din campania electorală vizând reducerea vârstei de pensionare, asigurarea unui venit universal şi unele reduceri de taxe. Potrivit oficialilor italieni, consumul mai mare de anul viitor va accelera creşterea economică, o presupunere care nu este împărtăşită şi de Comisia Europeană.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb