Fostul primar din Ploieşti Iulian Bădescu, urmărit penal pentru fapte de corupţie, va petrece sărbătorile de Paşte în arest, întrucât Curtea de Apel Ploieşti i-a respins, joi, contestaţia la decizia Tribunalului Prahova de prelungire a mandatului de arestare, hotărârea Curţii fiind definitivă.
Curtea de Apel Ploieşti a respins, joi, contestaţia fostului primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu la decizia Tribunalului Prahova privind prelungirea mandatului de arestare în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Luni, judecătorii de la Tribunalul Prahova au decis să admită cererea procurorilor DNA şi să prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Iulian Bădescu, însă decizia nu era definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Ploieşti.
În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.