IULIUS continuă dezvoltarea Palas Iaşi după un concept semnat de Foster + Partners

M.B.
Miscellanea / 25 martie

IULIUS continuă dezvoltarea Palas Iaşi după un concept semnat de Foster + Partners

Compania IULIUS a demarat un amplu proiect de reamenajare a ansamblului Palas Iaşi, după un concept realizat de biroul internaţional de arhitectură Foster + Partners, acesta fiind primul proiect dezvoltat integral în România de celebra firmă londoneză, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Transformarea Palas Iaşi va fi realizată etapizat şi presupune remodelarea spaţiilor comerciale existente, extinderea suprafeţei de retail la peste 80.000 mp, introducerea unor noi branduri în premieră regională, dezvoltarea unor concepte moderne de dining şi entertainment, precum şi crearea unui nou centru de evenimente cu patru săli şi o capacitate totală de 1.000 de persoane.

Vor fi extinse şi zonele verzi, prin reamenajarea parcului şi a esplanadei din faţa Teatrului "Luceafărul", care va deveni un spaţiu public cu amfiteatru în aer liber, locuri de relaxare, terase şi trasee pietonale. De asemenea, proiectul valorifică descoperiri arheologice din zona fostei Curţi Domneşti, ce vor fi integrate într-un circuit pietonal deschis publicului.

"Masterplanul revitalizează complet inima oraşului şi îmbunătăţeşte conexiunile către centrul acestuia prin alei pietonale ample, mărginite de copaci. Verdeaţa şi noile spaţii publice impresionante se împletesc în ţesutul oraşului, transformând experienţa urbană şi reîncadrând spectaculosul Palat al Culturii", a declarat Stefan Behling, Head of Studio la Foster + Partners, potrivit sursei citate.

Maximilian Zielinski, Senior Partner în cadrul aceluiaşi birou, a subliniat că noul design extinde experienţa parcului şi pe acoperişuri, iar Daniel Zielinski a adăugat că proiectul va integra elemente ale patrimoniului cultural şi motive tradiţionale româneşti, pentru a reflecta identitatea locală.

Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS, consideră că reconfigurarea Palas Iaşi este esenţială pentru păstrarea relevanţei ansamblului în faţa schimbărilor sociale şi urbane. "Mai mult decât o reamenajare, proiectul pune Iaşul pe harta internaţională a arhitecturii şi urbanismului (...). Redesenăm spaţiul pentru a-l conecta şi mai bine cu oraşul, adăugând zone verzi de relaxare, terase primitoare, amfiteatre în aer liber şi spaţii dedicate familiilor", a spus aceasta.

Modernizarea Palas Iaşi presupune o investiţie de 80 de milioane de euro, sumă care va duce totalul investiţiilor IULIUS în centrul oraşului Iaşi la peste 520 de milioane de euro, conform comunicatului transmis redacţiei.

Prima etapă a lucrărilor începe în martie 2025 cu activităţi pregătitoare pentru cercetarea arheologică din zona esplanadei Teatrului "Luceafărul" şi amenajarea unor noi spaţii de retail şi parcare subterană. Activitatea Palas se va desfăşura în mod obişnuit pe tot parcursul procesului de transformare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb