Jandarmeria Capitalei anunţă că se fac verificări pentru stabilirea identităţii persoanelor care au comis fapte antisociale, la meciul României cu Kosovo, din preliminariile Euro-2024.
"Reamintim importanţa respectării normelor de conduită şi fair-play, precum şi a menţinerii unui mediu sigur în timpul competiţiilor sportive. De asemenea, subliniem faptul că avem în atenţie şi modul în care entitaţile implicate în gestionarea evenimentului şi-au îndeplinit atribuţiile, reiterând faptul că răspunderea pentru efectuarea unui control riguros al persoanelor şi al bagajelor acestora revine organizatorului jocului sportiv, prin firma de securitate contractată de acesta. Nu în ultimul rând, ne dorim ca astfel de incidente să nu se mai repete şi recomandăm tuturor suporterilor să dea dovadă de fair-play şi comportament civilizat, astfel încât toţi spectatorii să se bucure de spectacolul fotbalistic", subliniază Jandarmeria.
Nicolae Stanciu şi Ianis Hagi au făcut apel la calm şi au cerut fanilor să nu mai afişeze bannerul: Kosovo e Serbia.
Jandarmii au confiscat bannerul galeriei "Uniţi sub tricolor", iar meciul s-a reluat după discuţii cu obsevatorul partidei şi apeluri de la staţia de amplificare a arenei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2023, 08:58)
dece se supara cei din cosovo,,sunt opinii ,afectiuni ptr, serbia, ,
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2023, 09:12)
s-a ajuns cu exagerarile si dublu limbaj prea departe ! o opinie , o parere , reprezinta fapte antisociale ? un sarut , agresiune sexuala ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2023, 17:04)
deci " kosovo e serbia " = este o fapta antisociala ?
Kosovo NU este tara recunoascuta de Romania !
nici spania , grecia, slovakia NU recunosc Kosovo = asta in uniunea europeana
alte tari care NU recunisc kosovo = argentina , brazilia, china , india , africa de sud ,mexic, indonesia ,rusia
deci daca Nu faci ce zice SUA sau Europa = esti un antisocial ?
pai sa inceapa arestarea cu diplomatii si parlamentarii romani care NU recunosc Kosovo ca tara rupta din serbia