Agenţia de rating Japan Credit Rating a reconfirmat, astăzi, rating-ul ţării noastre de BBB- cu perspectivă stabilă, pentru obligaţiunile pe termen lung emise în monedă străină şi rating-ul de BBB cu perspectivă stabilă, pentru obligaţiunile pe termen lung emise în monedă locală.
Confirmarea rating-ului a fost făcută printr-un comunicat de presă emis de agenţie prin care se explică raţionamentul care stă la baza acestui rating.
Rating-ul României este justificat în primul rând de reducerea deficitului bugetar prin aplicarea reformelor structural, un nivel redus al datoriei publice şi menţinerea angajamentelor asumate în Acordul Stand-By de tip preventiv încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.
Analiştii Japan Credit Rating consideră că produsul intern brut al României va înregistra o creştere de 1-2% în anii 2013 şi 2014, în baza aşteptărilor pozitive privind evoluţia exporturilor după redresarea economiei europene, precum şi în baza creşterii cererii interne şi a investiţiilor din fonduri UE.
Totodată, analiştii Japan Credit Rating consideră că ţinta de deficit de 2,4% din P.I.B. pentru anul 2013 poate fi atinsă, atâta timp cât se menţine un control ferm al cheltuielilor publice.