Japonia vrea să achiziţioneze rachete cu rază lungă de acţiune în faţa ameninţărilor Phenianului

Andreea Cuzub
Internaţional / 8 decembrie 2017

Japonia vrea să achiziţioneze rachete cu rază lungă de acţiune în faţa ameninţărilor Phenianului

Japonia preconizează să achiziţioneze rachete ofensive de tip aer-sol, cu scopul de a contracara ameninţarea militară nord-coreeană, a declarat astăzi ministrul Apărării, un proiect susceptibil să ridice întrebări cu privire la politica pacifistă a ţării, relatează AFP.

Itsunori Onodera a precizat că ministerul său intenţionează să ceară un buget special în anul bugetar care începe în aprilie 2018, cu scopul de a cumpăra rachete cu rază lungă de acţiune care să fie desfăşurate pe avioane de vânătoare.

Potrivit presei japoneze, ministrul ar vrea să achiziţioneze de la societăţi americane rachete de croazieră de tip JASSM şi LRASM, cu o rază de acţiune de 900 de kilometri.

El preconizează de asemenea să procure rachete de tip Joint Strike, cu o rază de acţiune de 500 de kilometri, de la grupul norvegian Kongsberg Defence and Aerospace, potrivit unor informaţii de presă.

Aceste planuri ar urma să provoace o controversă, în contextul în care Tokyo a păstrat, după război, o politică defensivă, conform Constituţiei sale pacifiste, care-i interzice să folosească forţa ca mijloc de rezolvare a unor diferende internaţionale.

Aceste rachete sunt menite "să ne permită să înfruntăm adversarul dintr-un loc situat în afara razei ameninţării", a declarat ministrul pentru presă.

Politica militară a Japoniei se limitează la autoapărare, iar apărarea ţării depinde de Statele Unite, în cadrul unei alianţe nipono-americane de securitate.

Testele de rachetă ale Coreei de Nord reprezintă o "ameninţare iminentă" la adresa Japoniei, au apreciat luni senatorii japonezi, iar premierul Shinzo Abe a declarat că discutarea cu Phenianul "nu are sens".

Camera superioară a Parlamentului japonez a adoptat luni în unanimitate o rezoluţie în semn de protest faţă de ultimul test de rachetă nord-coreeană intercontinentală, pe 29 noiembrie, care s-a prăbuşit în Marea Japoniei, conform sursei citate.

Îndemnul Washingtonului, săptămâna trecută, la întreruperea oricăror relaţii comerciale şi diplomatice cu Coreea de Nord a fost respins de căyre Moscova şi Beijing, susţinătoarele unor negocieri cu Phenianul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb