• Cea mai mare parte a sumei revine Marii Britanii
Băncile europene au o expunere totală de 83,7 miliarde de dolari pe Emiratele Arabe Unite, sus-ţine, într-un raport dat publicităţii vineri, Jaques Callioux, economist la "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS).
Utilizând datele Băncii Reglementelor Internaţionale, Callioux informează că băncile britanice au, de departe, cea mai mare expunere pe Emiratele Arabe Unite, 49,5 miliarde de dolari, în timp ce băncile din Franţa şi Germania se află în fruntea listei pentru zona euro, cu o expunere de 11,3, respectiv 10,2 miliarde de dolari. Raportul notează că băncile olandeze au o expunere de 4,7 miliarde de dolari, cele elveţiene - de 4,3 miliarde de dolari, în timp ce băncile din Italia şi Belgia împart o expunere de 3,2 miliarde de dolari. Cifra face referire numai la credite, nu şi la obligaţiuni.
Informaţiile privind aceste expuneri au apărut după ce, joi, Dubaiul, unul dintre statele care formează Emiratele Arabe Unite, a anunţat că "Dubai World", un conglomerat de stat, cu activităţi în domeniul imobiliar şi al serviciilor financiare, a cerut un răgaz de şase luni pentru plata datoriilor companiei imobiliare "Nakheel" (parte din "Dubai World"). "Nakheel" trebuia să plătească, în luna decembrie 2009, datorii în valoare de 3,5 miliarde de dolari, sub forma unor obligaţiuni islamice.
Datoriile totale ale Dubaiului se ridicau la 80 de miliarde de dolari anul trecut, dintre care 70 de miliarde de dolari reprezentau debitele companiilor controlate de guvern. Numai "Dubai World" avea datorii de aproximativ 59 de miliarde de dolari.
Potrivit analiştilor băncii elveţiene "Credit Suisse", aproximativ jumătate din datoriile "Dubai World" sunt către bănci europene. La rândul lor, analiştii băncii italiene "Unicredit" apreciază că, cel mai probabil, expunerea pe Dubai este concentrată în băncile din Marea Britanie şi zona euro.
Conform unei analize "JPMorgan Chase & Co.", "Royal Bank of Scotland" a subscris cele mai multe credite pentru "Dubai World", iar "HSBC Holdings" Plc ar avea cele mai mari expuneri cu risc pe Emiratele Arabe Unite.
Până acum, majoritatea băncilor fie au declarat că au o expunere limitată pe Dubai şi "Dubai World", fie nu au dorit să comenteze în acest sens.