Jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 41 WTA, a anunţat că nu participă la US Open, din cauza riscurilor de îmbolnăvire cu Covid-19, informează news.ro.
"America nu este în planurile mele, este prea periculos pentru moment şi nu vreau să-mi risc sănătatea mea sau a altora", a spus fosta câştigătoare a US Open.
Ea va evolua la turneul de la Praga, programat între 10 şi 16 august.
Potrivit sursei citate, mai multe jucătoare importante nu vor participa la US Open, între care liderul WTA, australianca Asleigh Barty, şi sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 6 WTA, deţinătoarea trofeului.
Simona Halep, locul 2 WTA, figurează ca înscrisă la US Open, al treilea grand slam al anului, însă ea nu a confirmat participarea.
Întrerupt în martie de pandemia de coronavirus, circuitul feminin s-a reluat week-end-ul trecut, la Palermo, cu un turneu de categorie WTA Internaţional. US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august - 13 septembrie, iar turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie - 4 octombrie. Turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, a fost anulat, potrivit news.ro.