Preşedintele Joe Biden a ratificat ieri planul său masiv de investiţii în domeniul infrastructurii prin intermediul căruia, a apreciat liderul de la Casa Albă, "America va avansa din nou", informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Preşedintele american a semnat această lege ce prevede investiţii în valoare de 1.200 miliarde de dolari în cadrul unei ceremonii desfăşurate cu mare fast în grădina Casei Albe.
Planul, a cărui lege a fost adoptată recent de Congres după mai multe luni de tergiversări, vizează crearea a milioane de locuri de muncă, reparaţii şi modernizări de autostrăzi, poduri, căi navigabile, porturi etc.
Preşedintele Biden a declarat că aprobarea acestei legi a demonstrat faptul că "în pofida cinicilor, democraţii şi republicanii se pot uni pentru a oferi rezultate". El a calificat acest proiect ambiţios drept un "plan pentru a reconstrui America", conform Reuters.
"Prea des la Washington, motivul pentru care nu facem lucruri este pentru că insistăm să obţinem tot ceea ce ne dorim. Cu această lege, ne-am concentrat să facem lucruri", a spus Biden.
Înaintea ceremoniei, Joe Biden a semnat un ordin executiv ce prevede ca materialele fabricate în Statele Unite să aibă prioritate în proiectele de infrastructură. De asemenea, a înfiinţat un grup operativ format din înalţi oficiali ai cabinetului său pentru a ghida implementarea legii. El l-a numit pe fostul primar al oraşului New Orleans, Mitch Landrieu (61 de ani), responsabil cu supervizarea punerii în aplicare a acestui plan.
Democratul Joe Biden mizează pe acest vast program de investiţii pentru a-şi sprijini partidul în alegerile legislative de la mijloc de mandat, prevăzute în noiembrie 2022.