JOHN KERRY: "Reuniunea internaţională de la New York nu a reuşit să restabileasă armistiţiul în Siria"

Laura Boico
Internaţional / 25 septembrie 2016

John Kerry (Sursă foto: Facebook)

John Kerry (Sursă foto: Facebook)

Reuniunea internaţională privind Siria nu a permis restabilirea armistiţiului, a declarat secretarul de stat american John Kerry, anunţând o nouă întâlnire vineri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit AFP, citat de Agerpres.

După două ore de consultări ale Grupului internaţional de sprijin pentru Siria (GISS), Kerry a cerut Rusiei să manifeste "seriozitate" pentru a permite aplicarea acordului de încetare a focului semnat de Washington şi Moscova la Geneva, la 9 septembrie, dar care nu se mai aplică de luni.

De asemenea, Kerry a cerut din nou ca Damascul "să înceteze să-şi folosească" aviaţia pentru a bombarda opoziţia şi civilii.

"Întrebarea este acum dacă rămâne o şansă reală pentru a merge mai departe, deoarece este clar că nu putem continua mult timp pe această cale", a afirmat Kerry într-o scurtă declaraţie făcută presei.

"Primul lucru pe care îl avem de făcut este să găsim o modalitate de a restabili credibilitatea procesului diplomatic" asupra Siriei, care a reintrat la începutul acestei săptămâni în război, oraşul Alep fiind bombardat şi vizat de o ofensivă a armatei siriene, anunţată în plină reuniune a GISS.

"Singurul mod de a ajunge la aceasta este ca cei care dispun de o forţă aeriană să înceteze să o utilizeze", a afirmat Kerry, făcând aluzie la aviaţia siriană care ar fi trebuit să rămână la sol, potrivit prevederilor acordului de la Geneva.

Acest text parafat de Kerry şi Lavrov prevedea de asemenea şapte zile de încetare a focului, ajutor umanitar şi o cooperare militară între Washington şi Moscova împotriva jihadiştilor.

Dar armistiţiul a luat "sfârşit" la 19 septembrie, potrivit armatei siriene.

Această zonă de facto de interdicţie aeriană asupra unei părţi a Siriei "nu trebuie să dureze o zi sau două, ci cât mai mult timp posibil pentru ca toată lumea să vadă că ei sunt serioşi", a mai spus John Kerry, referindu-se la regimul de la Damasc şi la aliatul său rus.

Cei doi artizani american şi rus ai procesului diplomatic în Siria s-au întâlnit joi la New York în cadrul GISS, care grupează din toamna anului 2015 peste 20 de ţări şi organizaţii internaţionale, între care SUA, Rusia, Arabia Saudită, Iran, Turcia, ONU şi UE.

GISS are o foaie de parcurs, care prevede o încetare a focului, ajutor umanitar şi începutul unui proces politic între regimul preşedintelui Bashar al-Assad şi opoziţia armată moderată, sub egida ONU.

Trimisul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a calificat reuniunea de joi drept "lungă, dureroasă şi dezamăgitoare".

La rândul său, şeful diplomaţiei franceze, Jean-Marc Ayrault, a apreciat răspunsul Moscovei drept unul "nesatisfăcător".

"Acesta este un moment al adevărului pentru Rusia, este un moment al adevărului pentru regimul Assad, este un moment al adevărului pentru opoziţie", a conchis secretarul de stat american.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb