Judecătoarea Ruxandra Popescu, magistrat în cadrul Judecătoriei Sinaia, a fost adusă, marţi dimineaţa, cu mandat la sediul DNA Ploieşti, aceasta urmând a fi audiată de procurorii anticorupţie, transmite Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, Ruxandra Popescu este acuzată că ar fi dat o hotărâre nelegală de care a beneficiat fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică. Acesta din urmă a fost arestat preventiv în luna ianuarie, fiind acuzat de trafic de influenţă şi efectuarea de activităţi comerciale incompatibile cu funcţia.