• Vinoteca de la "Cotnari" reprezintă, pentru bănci, cea mai bună garanţie după depozitul bancar, potrivit lui Constantin Deleanu
Tezaurul Băncii Naţionale a Româ-niei (BNR) va fi completat, în scurt timp, cu jumătate din cel mai vechi vin de "Cotnari", ne-a declarat, într-un interviu, Constantin Deleanu, preşedintele directoratului companiei. Potrivit domniei sale, de circa patru ani un număr de 650 din cele aproximativ 1.300 de sticle de vin din anul 1956 ar fi trebuit să intre în tezaurul BNR. "Reprezentanţii băncii ne-au spus că, încă, nu au un spaţiu adecvat pentru păstrarea acestui vin, dar avem promisiuni că într-un termen foarte apropiat va fi amenajat acest loc", ne-a precizat domnul Deleanu.
În vinoteca societăţii "Cotnari" se află circa un milion de sticle cu vin de cea mai bună calitate. Fiecare sticlă valorează peste 500-600 de euro, acest vin fiind vândut doar în cadrul licitaţiilor. Două astfel de sticle au fost vândute anul trecut, la Timişoara, în cadrul unei licitaţii cu scop caritabil. Preţurile au ajuns la 12.000 şi, respectiv 7.800 de lei, ne-a spus Cătălin Grecu, directorul de marketing al companiei.
Totodată, preşedintele directoratului "Cotnari" ne-a specificat că în vinotecă nu există vin din toţi anii, întrucât "nu întotdeauna au fost produse vinuri de excepţie". Din cantitatea de vin realizat în anii buni, circa 10% este păstrat în vinotecă. După 5-10 ani, timp în care îşi creşte valoarea, o cantitate foarte mică din vinul de vinotecă este scos la vânzare.
"Vinoteca de la < Cotnari > este un obiectiv foarte interesant şi valoros pentru bănci", potrivit lui Constantin Deleanu, care ne-a spus: "Circa 200.000 de sticle din milionul de sticle de vinotecă sunt puse garanţie pentru un credit de 2 milioane de euro, pe care l-am contractat în vedrea derulării unor investiţii. Pentru bancă, vinoteca noastră este mult mai interesată decât un imobil. După depozitul bancar, este cea mai importantă garanţie".
• Compania intenţionează să exporte către Rusia 20% din producţie
Compania "Cotnari" are în vedere un proiect amplu care vizează exportul a circa 20% din producţia de vin în Rusia. Referitor la planul de creştere a exporturilor, Constantin Deleanu ne-a declarat: "Fabrica de vinuri de la Sankt Petersburg are o reţea de distribuţie foarte mare, având în vedere că îmbuteliază de circa şapte ori mai mult decât < Cotnari >. Intenţionăm să distribuim şi noi o parte din vinurile produse, prin filiera lor". În prezent, compania exportă aproximativ 10% din producţie, în mai multe ţări din lume.
• Vin roşu şi vin spumant de "Cotnari"
"Cotnari" este singura societate care are, în plantaţia sa de vie, doar soiuri autohtone de struguri, în prezent producând numai vin alb. Unul dintre planurile de investiţii ale societăţii vizează producerea vinului roşu. Astfel, în urmă cu doi ani, compania a plantat circa 80 de hectare de "Fetească Neagră" şi aproximativ 35 de hectare de "Busuioacă de Bohotin", urmând să mai fie plantate şi în acest an astfel de soiuri de struguri. Via va intra pe rod după patru ani, primul cules urmând să aibă loc în 2012, iar în 2013 vinul roşu de "Cotnari" va fi lansat pe piaţă. "Intenţionăm să producem vin sec, pentru că aceasta este tendinţa în toată Europa, dar dacă vom avea condiţii, vom produce şi o anumită cantitate de vinuri demidulci", ne-a spus reprezentantul societăţii. Producţia va fi de circa 5.000-6.000 de litri la hectar, în funcţie de soi. "Busuioaca de Bohotin" este luată de la Huşi, iar "Feteasca Neagră" de la Pietroasele, ambele fiind altoite la Arad, a conchis Constantin Deleanu.
O altă intenţie ce urmează să fie realizată de reprezentanţii companiei este producerea de vin spumant. Potrivit domnului Deleanu, "< Frâncuşa de Cotnari > se pretează foarte bine la vinuri spumante. Ne hotărâserăm să producem şi astfel de vinuri, dar era nevoie de o investiţie suplimentară în tehnologie şi spaţiu. Rămâne, însă, obligatoriu, ca intenţie pentru planurile noastre de viitor".
Societatea "Cotnari" deţine în proprietate un castel care datează din anii 1900 şi pe care intenţionează să-l transforme într-o bază turistică de 4-5 stele, dotată cu fitnes, piscină, locuri de cazare etc., după cum ne-a spus Constantin Deleanu. Despre stadiul investiţiei, domnia sa a precizat: "Dacă mă întrebaţi acum trei ani vă spuneam că în 2010 va fi gata, dar acum ne gândim de mai multe ori înainte să investim în ceva".
Castelul a aparţinut familiei Vlădăianu. "Marcel Vlădăianu a fost prefect de Iaşi şi ministru de Finanţe prin anii "30. Urmaşii săi din Elveţia au revendicat castelul şi noi l-am cumpărat acum vreo şase ani. Între timp au mai revendicat şi vreo 50 de hectare de teren, pe care le-am cumpărat tot noi", a adăugat domnul Deleanu.
Castelul a costat circa 2 milioane de euro, iar terenul - 30 de hectare în jurul castelului şi 20 de hectare pe alt deal din localitate - aproximativ 500.000 de euro. Curtea castelului are aproape 3 hectare. Investiţia pentru transformarea lui în obiectiv turistic s-ar ridica, potrivit reprezentantului "Cotnari", la cel puţin 2-2,5 milioane de euro.