Jurnalistă ucisă în schimburi de tiruri la Londonderry

V.T.
Internaţional / 19 aprilie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

O femeie în vârstă de 29 de ani a fost ucisă în noaptea de joi spre vineri în cursul unor schimburi de tiruri la Londonderry, în Irlanda de Nord, o moarte tratată "ca un incident terorist" de către poliţia nord-irlandeză, relatează AFP.

"Pot, din nefericire, să confirm că, în urma unor schimburi de tiruri, în această noapte, la Creggan, o femeie în vârstă de 29 de ani a fost ucisă", a anunţat pe Twitter comisarul-şef al poliţiei nord-irlandeze, Mark Hamilton.

"Noi tratăm acest eveniment ca pe un incident terorist, o anchetă cu privire la crimă a fost deschisă", a anunţat el.

Potrivit mai multor jurnalişti, victima era Lyra McKee, ea însăşi jurnalistă.

Potrivit agenţiei literare Janklow & Nesbit, McKee s-a născut la Belfast şi a scris despre conflictul nord-irlandez.

Pe contul său de Twitter, ea a publicat, ieri seară, o fotografie care pare să prezinte violenţe la Londonderry pe timp de noapte şi mesajul "complet nebun".

"Eram alături de această tânără atunci când a căzut lângă un Land Rover", a scris pe Twitter jurnalistul de la Belfast Telegraph Leona O'Neill. "Am sunat după o ambulanţă pentru ea, însă poliţia a pus-o în spatele vehiculului şi a dus-o la spital, unde a decedat", completează acesta.

Arlene Foster, şefa partidului unionist nord-irlandez DUP, a condamnat faptele, evocând un "act nebun" şi "veşti sfâşietoare".

"Cei care au purtat arme de foc pe străzile noastre în anii '70, '80 şi '90 au greşit", a scris ea, referindu-se la perioada "Tulburărilor", violenţe care au sfâşiat provincia britanică timp de trei decenii între republicani naţionalişti (n.r. catolici), susţinători ai unei reunificări cu Irlanda, şi loialişti unionişti (n.r. protestanţi), apărători ai rămânerii în Coroana britanică. "Rămâne la fel de rău în 2019. Nimeni nu vrea să se întoarcă (n.r. la Tilburpri). Mă gândesc, de asemenea, la ofiţerii curajoşi care şi-au apărat comunitatea", a adăugat ea.

Partidul naţionalist irlandez Sinn Fein a condamnat, de asemenea, "fără rezervă" aceste fapte, catalogând decesul tinerei drept un "atac împotriva întregii comunităţi, împotriva procesului de pace şi împotriva Acordului din Vinerea Mare", semnat în 1998 pentru a pune capăt Tulburărilor, în virtutea căruia puterea în provincie este împărţită între Sinn Fein şi DUP.

"Rămânem uniţi în hotărârea noastră de a construi un viitor mai bun şi paşnic pentru toţi", a declarat, citat într-un comunicat, conducătoarea Sinn Fein Michelle O'Neill.

Potrivit unor imagini publicate pe Twitter de Leona O'Neill, poliţia nord-irlandeză a fost ţinta unor tiruri şi cocteiluri Molotiv, în cursul unei operţaiuni în domeniul securităţii în cartierul Creggan.

Aceste violenţe au loc înaintea weekendului Paştelui, în care republicanii sărbătoresc revolta care a avut loc la Dublin în 1916 şi care a condus la proclamarea unei republici a Irlandei, în Lunea Peştelui.

"Absolut nicio scuză pentru a ataca astfel colegii" forţelor de poliţie, a scris pe Twitter Federaţia Poliţiei Nord-irlandeze. "Ei protejează această comunitate şi nu sunt acolo pentru bine lor personal. Un asemenea comportament trebuie să fie condamnat ferm".

În ianuarie, explozia unei maşini-capcană la Londonderry a alimentat temeri cu privire la o intensificare a violenţei provocate de grupări paramilitare, în pline tensiuni pe tema Brexitului, un dosar în care frontiera irlandeză constituie în continuare unul dintre principalele puncte de împotmolire.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb