KADRA, un furnizor de soluţii integrate de automatizare şi management al accesului din România, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 10,2 milioane euro, cu 27% mai mare comparativ cu anul precedent, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit comunicatului, KADRA a finalizat anul trecut proiecte precum implementarea uşilor de spitale Tormed pentru instituţii sanitare noi sau reabilitate, uşilor rotative pentru centre comerciale, parcările cu sistem de management automat Parkomatic pentru mari aglomerări urbane sau staţiuni turistice.
Octavian Fanea, CEO-ul companiei, a menţionat faptul că: "Anul trecut am investit în crearea de noi locuri de muncă, adaptate nevoilor pieţei şi ritmului susţinut de dezvoltare în care am reintrat, precum şi în training-uri pe teme diverse, pentru ca echipa KADRA să rămână la acelaşi nivel performant".
"În acest moment, echipa noastră numără 92 de persoane, dintre care 23 sunt femei, un număr important ţinând cont că vorbim despre un domeniu tehnic", mai spune CEO-ul companiei.
Nevoia de sisteme de management automat al parcărilor din zonele urbane, dar şi din staţiunile turistice a condus la o creştere cu 20% a acestui segment din portofoliul companiei, menţionează comunicatul. Parkomatic, sistemul de management automat al parcării dezvoltat de KADRA, lider în domeniu, a fost implementat în zone turistice precum domeniile schiabile Borşa şi Rarău, Câmpulung-Moldovenesc, Hotel Radisson Blu Braşov, Hotel Ramada Cluj, dar şi în mari oraşe precum Sibiu, Timişoara, Constanţa, Bucureşti, Oradea sau Galaţi. Sistemele de ticketing şi control al accesului s-au numărat printre soluţiile solicitate, iar Jurasica Adventure Park Neptun este un exemplu în acest sens.
KADRA a participat în 2022 la reabilitarea spitalelor deja existente din diferite zone ale ţării şi a montat soluţiile sale de acces în spitale noi.
Octavian Fanea, CEO-ul companiei, adaugă: "Ca să montezi soluţii de acces moderne în spitale deja existente, cu spaţii care nu pot fi transformate prea mult e nevoie de echipe cu foarte multă experienţă. Ne bucurăm că am reuşit şi în 2022 să aducem standardele de calitate KADRA în spitale din toate colţurile ţării".
Dezvoltarea echipei tehnice şi a segmentului de service şi mentenanţă constituie unul dintre obiectivele KADRA pentru 2023, în condiţiile unei maturizări a pieţei şi a creşterii valorilor contractelor de mentenanţă cu 30%, se mai menţionează in comunicat.
"În contextul presiunilor mari pe costuri - de la inflaţie, la creşterea preţurilor la energie - beneficiarii urmăresc tot mai mult să îşi securizeze investiţiile, să caute variante economice, avantajoase. Soluţiile automate de control al accesului fac parte din această categorie. Iar prelungirea duratei lor de viaţă prin asigurarea mentenanţei este o bună decizie de business în acest context", mai spune CEO-ul KADRA.
Dezvoltarea platformelor de vânzări online, care aduc serviciile şi produsele companiei mai aproape de clienţi constituie un alt obiectiv al companiei, care, totodată, îşi propune accesarea de fonduri europene pentru digitalizare şi soluţii de eficienţă energetică ce-i vor permite dezvoltarea în ritm susţinut, informează comunicatul.
1. sa vina
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2023, 14:13)
pe aero, e loc, important e sa fie seriosi si vor fi tratati serios