KiK aniversează 5 ani de activitate în România, se arată într-un comunicat al KiK, remis redacţiei. Retailerul KiK, cu o reţea de peste 4.000 de magazine în Europa, dintre care 2.600 în Germania şi 117 în România şi-a propus, pentru următoarea perioadă, să continue dezvoltarea şi expansiunea în toate zonele de interes din România, se mai arată în comunicat.
KiK a intrat pe piaţa din România în anul 2018, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea, iar prin extinderea dinamică şi-a consolidat poziţia pe piaţa românească, conform sursei citate.
"Echipa KiK România aniversează cu mândrie cinci ani de activitate, perioadă în care compania s-a dezvoltat continuu şi a devenit opţiunea preferată pentru clienţi. Pentru noi este mai mult decât o aniversare, este despre clienţi, angajaţi şi colaboratorii noştri, este despre oameni, dincolo de cifre. Suntem recunoscători clienţilor noştri pentru încrederea acordată, angajaţilor pentru dedicare şi colaboratorilor pentru parteneriatul lor pe termen lung", a declarat Lucian Vodă, Director General România, potrivit comunicatului.
KiK deţine în prezent 117 magazine specializate în vânzarea de produse la preţuri avantajoase, într-o perioadă în care românii sunt tot mai atenţi la modul în care îşi cheltuie banii şi se orientează tot mai mult către branduri cu preţuri accesibile, conform sursei citate.
Compania îşi continuă politica de expansiune, iar în cursul anului 2023, estimează deschiderea a 30 de noi locaţii, informează compania. Totodată se urmăreşte distribuţia uniformă pe teritoriul tării, prezenţa având o pondere de 60% în reşedinţele de judeţ şi 40% în oraşele mijlocii şi mici. Compania are în prezent peste 700 angajaţi în România, potrivit sursei citate.
În contextul unui mediu politico-economic plin de impredictibilitate, care culminează în prezent cu inflaţia generalizată şi stagnarea creşterii economice, compania şi-a menţinut ascensiunea, astfel încât la sfârşitul anului trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 251.516.313 RON, reprezentând o creştere semnificativă de 36% faţă de anul 2021, se mai arată în comunicatul transmis.