Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Imnului Naţional, context în care subliniază că este esenţial să luptăm pentru respectarea idealurilor şi a valorilor care definesc România modernă - libertate, democraţie, pluralism, respect faţă de lege, dar şi pentru asigurarea securităţii şi a prosperităţii ţării noastre, relatează Agerpres.
"Imnul Naţional a devenit un simbol al înfăptuirii unităţii neamului, al independenţei statului român şi al afirmării naţiunii române ca parte a marii familii democratice europene. Sărbătorim această zi specială cu demnitate şi recunoştinţă pentru trecut şi cu speranţă pentru viitorul nostru ca naţiune. Este esenţial să ducem mai departe mesajul vibrant al Imnului Naţional, să consolidăm coeziunea naţională, să luptăm pentru respectarea idealurilor şi a valorilor care definesc România modernă - libertate, democraţie, pluralism, respect faţă de lege, dar şi pentru asigurarea securităţii şi a prosperităţii ţării noastre. La mulţi ani Imnului Naţional!", a transmis preşedintele.
Klaus Iohannis menţionează că anul acesta se împlinesc 175 de ani de la momentul când revoluţionarii de la 1848 au intonat pentru prima dată cântecul lui Anton Pann, pe versurile lui Andrei Mureşan.
"Melodia şi versurile evocatoare ale imnului au inspirat generaţia paşoptistă, au stimulat renaşterea naţională şi răspândirea spiritului libertăţii în spaţiul românesc. "Deşteaptă-te, române!" a exercitat o influenţă majoră asupra mobilizării energiilor populare în momentele istorice importante pentru crearea şi evoluţia statului român modern, prin promovarea idealurilor naţionale, sociale, de libertate şi democraţie. Versurile imnului, o pledoarie emoţionantă pentru cultura şi istoria noastră, ne-au însoţit de-a lungul timpului atât în vremuri de speranţă şi de celebrare a marilor evenimente naţionale, cât şi în perioade marcate de greutăţi şi provocări. Fiecare generaţie, în momentele cruciale pentru ţara şi naţiunea noastră, a cântat "Deşteaptă-te, române!" pentru a reafirma adeziunea la principiile şi idealurile cuprinse în versurile imnului şi pentru a reîntări coeziunea şi identitatea naţională", a precizat şeful statului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2023, 18:36)
Si cu bugetul national ce facem,
ca din 2018 ati imprumutat 100 de miliarde euro,
tare interesant ar fi de stiut , pe ce sa cheltuit suma fabuloasa
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2023, 06:44)
imnul tarii vindute de voi, pe bucati.