KLAUS IOHANNIS: "Fondurile destinate Armatei trebuie folosite în cel mai eficient mod"

George Forcoş
Politică / 25 octombrie 2017

Klaus Iohannis (Sursa foto: presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto: presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că este important ca fondurile destinate înzestrării armatei să fie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi conducerea Armatei României au obligaţia de a-şi asuma această responsabilitate, precizează Adminsitraţia prezidenţială, conform unui comunicat de presă.

Şeful statului a declarat la ceremonia militară cu ocazia Zilei Armatei României următoarele: "Este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea necesare atingerii standardelor care caracterizează o armată modernă şi puternică. În baza acordului pe care l-am propus la începutul mandatului meu de preşedinte şi care a fost încheiat între liderii partidelor politice din România pentru prima dată după 1989, are alocaţi 2% din PIB pentru cheltuieli militare începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziţionării de echipamente majore. Am creat, aşadar, premisele ca acest nivel de finanţare să se menţină pe o perspectivă de cel puţin 10 ani. Astfel, procesul de planificare strategică se poate baza pe un minimum de predictibilitate. Atrag, însă, atenţia că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi conducerea Armatei României au obligaţia de a-şi asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate".

El a susţinut şi că în prezent "privim mai încrezători spre viitor" ca urmare a statutului legitim al României în cadrul NATO şi al UE şi a solidităţii Parteneriatului strategic cu SUA, pe care l-a catalogat "valoros, eficient şi pragmatic".

"Toate acestea ne conferă stabilitatea şi securitatea necesare într-un mediu internaţional complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi de foarte multe ori impredictibile. Tocmai de aceea subliniez din nou necesitatea creării unei stări de echilibru între componenta de prevenire şi anticipare, pe de-o parte, şi mecanismele de combatere a riscurilor şi ameninţărilor, pe de altă parte. Este, aşadar, cu atât mai important ca Armata României să aibă o coordonare optimă, iar militarii săi să atingă un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a arătat că luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi făurirea României Mari reprezintă repere simbolice ale istoriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb